Crin Antonescu: Există o violenţă surdă care nu prevesteşte nimic bun, un zgomot de fond care ne facem să pierdem lucrurile esenţiale 

11 Sep 2018

Crin Antonescu a vorbit la Digi 24 despre starea politică și socială în care se găsește România, la ceva vreme de la distanțarea sa de politică.

  • Crin Antonescu: Există o violenţă surdă care nu prevesteşte nimic bun, un zgomot de fond care ne facem să pierdem lucrurile esenţiale 

Fostul președinte al PNL a reproșat lipsa de reacție a autorităților imediat după violențele produse la protestele din 10 august și este de părere că, în contextul celor două tabere care se confruntă, prin modul în care "se dau unii pe alţii pe mâna organelor", pierde din nou imaginea României, care a apărut din nou, într-o măsură disproporţionată, "o ţară a violenţei, a instabilităţii".

Antonescu nu se poate exprima fără echivoc în privința informațiilor vehiculate, cum că protestele ar fi finanțate extern, dar spune că ziua respectivă a prezentat ciudățeniile ei.

"Într-un peisaj politic în care toate părţile cer în fiecare zi anchetarea a ceva, a cuiva, cred că deja există un zgomot de fond care ne facem să pierdem lucrurile esenţiale şi lucrurile esenţiale sunt funcţionarea instituţiilor, sunt regulile de cooperare democratică ale tuturor participanţilor la viaţa publică, de la cei care guvernează până la cetăţeanul de pe stradă. (...)

Oricum ar fi, pentru mine, cel mai izbitor lucru a fost acela că în ziua respectivă, în seara respectivă, a doua zi (...) o autoritate publică, un prim-ministru, ministru de Interne, cineva, nu a ieşit să comunice foarte clar ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat.

Pentru că, din toată această poveste din care se dau unii pe alţii pe mâna organelor, pierde din nou imaginea României, care cred, într-o măsură disproporţionată, a apărut din nou ca o ţară a violenţei, ca o ţară a instabilităţii, ca o ţară în care regulile democratice se respectă rar şi puţin, ceea ce, una peste alta, probabil că nici nu e chiar atât de adevărat", a spus Antonescu, la Digi 24.

Antonescu a mai declarat că nu se simte atras de ideea reîntoarcerii în politică și a expus motivele acestei depărtări.

Se duce un război destul de jos, mijloacele, termenii până şi limbajul, care niciodată n-a fost foarte preţios în politica românească - suntem mai slobozi la gură - dar astăzi limbajul a coborât din toate punctele de vedere şi toate formele de limbaj către o violenţă surdă care nu prevesteşte nimic bun", a spus Antonescu.

Fostul lider liberal a caracterizat războiul dintre Ponta și Dragnea drept o ”hârjoană”, care nu este decât o ”penibilă răfuială de mahala”.

”Dacă într-adevăr ar vrea să facă lumină asupra unor aspecte istorice, asupra raporturilor dintre domniile lor și capii unor instituții de securitate din România, din toți acești ani, atunci ar trebui să spună lucrurile până la capăt, nu să scoată câte o fotografie pe la aniversări”, a mai spus Crin Antonescu.

Despre Victor Ponta, Crin Antonescu spune: ”Am fost parteneri într-un contract politic public, cu obiective foarte clare. Când a devenit clar că PSD încalcă acest contract, eu l-am denunțat.

Dincolo de asta... eu nu mi-am imaginat nicodată că Ponta o să ajungă să umble cu tot felul de fotografii, și alea nesemnificative, pe la studiouri să-l toarne pe Dragnea. Dragnea, dacă dorește să spună ceva despre istoria anilor din urmă s-o spună până la capăt, dacă-și permite”, a mai spus Crin Antonescu.

SHARE