Daniel Funeriu, repoș celor care i-au urmat la Educație: 'Eu am făcut o simfonie, miniştrii pesedişti au transformat-o în manea'

10 Feb 2018

La ceas aniversar - șase ani de când a părăsit fotoliul de ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, lansează un reproș la adresa celor ce i-au urmat în fruntea instituției, susținând că  legea pe care a implementat-o a fost distrusă.

  • Daniel Funeriu, repoș celor care i-au urmat la Educație: 'Eu am făcut o simfonie, miniştrii pesedişti au transformat-o în manea'

"În doi ani cât am stat acolo eu cu echipa mea am dat o lege modernă: o simfonie, concepută sub leadership-ul lui Mircea Miclea; miniştrii pesedişti au transformat-o în manea", scrie Funeriu pe Facebook. 

"Azi se împlinesc 6 ani de când am plecat din minister. În doi ani cât am stat acolo eu cu echipa mea am dat o lege modernă: o simfonie, concepută sub leadership-ul lui Mircea Miclea; miniştrii pesedişti au transformat-o în manea.

Noi am torpilat plagiatorii, ei au schimbat legislația şi nu au retras niciun doctorat din sutele plagiate, după ce ei l-au distrus, noi am făcut învățământul profesional dual, ei nu reușesc să-l dezvolte, noi am introdus after school, ei nu lasă învățătoarele să fie plătite.

Noi am clasificat universități şi am ierarhizat programe de studii, ei blochează totul de 6 ani; noi am reglementat modern doctoratele, ei nu au evaluat nicio şcoală doctorală;

noi am numit cel mai select CNATDCU ever, ei l-au umplut de mediocrități, noi am alocat granturi de cercetare evaluate de experți internaționali, ei îşi evaluează granturile pe cumetrii;

noi am introdus criterii stricte pentru accederea la titlul de profesor universitar, pe care ei le-au diluat până le-au golit de conținut;

noi am lăsat libertatea profesorilor să decidă singuri dacă cotizează sau nu la sindicat, ei le iau cotizația direct din salariu; 

noi am început o modernizare curriculară coerentă, ei nici manuale nu pot imprima;

noi am aderat la CERN obținând laserul de la Măgurele, ei nici drumul până acolo nu îl pot cârpi;

noi am introdus clasa pregătitoare, ei nu sunt capabili să înscrie toți copiii; ei au urlat că închidem şcoli acolo unde nu mai sunt copii, tot ei au închis 700 de şcoli;

noi am făcut masterul didactic în universități de elită pentru a forma profesori bine pregătiți, ei au dat afară 10.000 de profesori şi au anulat masterul didactic;

noi am făcut bacalaureatul corect, ei au încercat să înscrie în universități tineri fără diplome,

noi am interzis politizarea universităților şi cumulul rector-ministru, ei folosesc universitățile ca trambulină politică PSD;

noi am creat 20 de institute noi, ei nici să aducă tineri de valoare nu pot;

noi am avut cea mai mare creştere din UE la testele PISA (între 2009 şi 2012), ei au regresat (2012-2015); noi am fost lăudaţi de Nature, Science şi Comisia Europeană, ei sunt puşi la stâlpul infamiei de aceleaşi instituții;

noi am limitat la 8 numărul de doctoranzi per conducător, mandarinii lor au zeci de doctoranzi pe metru pătrat;

noi am încurajat tinerele echipe de cercetare, ei îşi finanțează mandarinii, noi încurajam producția ştiințifică de top, ei făceau din calorifer mândrie națională;

noi am făcut o agenție de finanțare (UEFISCDI) apreciată de lumea bună, ei încearcă să o distrugă;

noi am crescut rata de cuprindere la şcoală, ei au crescut abandonul şcolar.

Ei mint profesorii fără ruşine, eu am spus adevărul și atunci când acesta a fost neplăcut. Un singur lucru a rămas nealterat (cred): Şcoala Altfel. Oare până când?

Acum aştept corul fandosiților să spună: „iar se laudă frustratul ăsta arogant”. Au dreptate: frustrat sunt, pentru că ei în loc să clădească pe ce am început, au dărâmat tot ce le-a atins interesul meschin. Pierd copiii, nu eu. Arogant poate că sunt, dar nu scria în programul de guvernare că nu sunt. De lăudat poate că mă laud, dar m-am săturat să ascult corul borfaşilor afoni denigrând de dimineața până seara tot ce s-a clădit temeinic și cinstit în învățământul românesc.
Mulțumesc tuturor colaboratorilor care au muncit enorm.

Din 2012 până astăzi am avut 13 miniștri la învățământ. Numai trei dintre ei nu au încercat să clădească ceva, după puteri şi timpul avut la dispoziție: Cătălin Baba, Adrian Curaj și Mircea Dumitru.

Eu, acum, sunt bine, fericit să îi sprijin pe frații noştri de peste Prut să facă, mai bine, aceleaşi lucruri. Fericit pentru că ei vor să construiască trainic. Voi, cum sunteți?

PS: scuze pentru cei, mulți, neetichetați. Nu v-am găsit.", a scris Daniel Funeriu pe Facebook.

 

SHARE