Dilema chirurgului Chirculescu. Școala cu teme multe, exigentă sau cea veselă. Cum e mai bine?

11 Oct 2017

Chirurgul Florin Chirculescu se declară nedumerit de faptul că în tratatele de medicină, în ultimul timp, apar cu preponderență nume ale specialiștilor asiatici, care au absolvit într-un sistem de educație clasic, în contrapartidă cu absolvenții sistemelor occidentale, axate mai noi pe principii de "școala veselă".

  • Dilema chirurgului Chirculescu. Școala cu teme multe, exigentă sau cea veselă. Cum e mai bine?

"Mă tot întreb o chestie, apropo de sistemele de învățământ. Sistemele occidentale PUBLICE se axează pe principii gen „școala veselă” sau „cum să mergi la școală fără să ai probleme” sau „fericirea în clasă”. În acest timp, în China, Japonia și India, școala merge tot ca pe vremuri: - se vorbește la ei despre copii obosiți, stresați etc.

Și acum, întrebarea: dacă sistemul lor de asiatici anacronici nu e corespunzător, de ce Dumnezeu în tratatele de medicină, de pildă, apar la bibliografie din ce în ce mai multe nume chinezești, japoneze, și indiene, în detrimentul celor occidentale, după cum se întâmpla acum 30 de ani?
Mmm? Ceva păreri?", a scris Florin Chirculescu pe contul său de socializare.

SHARE