La 12 ani și-a atacat profesoara cu ranga pentru un 4 în teză!

14 Dec 2016
  • La 12 ani și-a atacat profesoara cu ranga pentru un 4 în teză!

Poveste din județul Vaslui, comuna Todirești... Unui elev de clasa a VI-a, afectat de nota primită la teza la limba română, nici prin a mia parte a capului situat deasupra umerilor nu i-a trecut vreo vagă idee că vina pentru slaba performanță la învățătură i-ar aparține lui, și nu profesoarei.

Drept pentru care, cu frustrarea notei care-i strică starea de spirit înaintea sărbătorilor, băiatul și-a tras gluga pe cap, sperând să nu fie recunoscut, și a atacat-o pe stradă pe profesoară, lovind-o cu o țeavă de calorifer peste picioare.

”Am fost sesizaţi la numărul de urgenţă 112 de o tânără de 29 de ani, din comuna Todireşti, care a reclamat faptul că a fost lovită de un elev al şcolii din localitate. A fost înregistrată plângerea, femeia urmează a fi audiată în perioada imediat următoare”, a precizat pentru adevarul.ro Loredana David, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Atacatorul are 12 ani, este elev în clasa a VI-a și provine dintr-o familie cu o situație materială foarte bună, aceasta deținând o stână cu peste 1.000 de oi.

Colegii lui și părinții acestora susțin că băiatul este o adevărată problemă, stârnind teroare în toată școala. "Scuipă profesorii, îi bate pe colegi. Băiatul meu a fost în clasă cu el, însă anul trecut l-am transferat la şcoala din Negreşti, din cauza lui. Îi strică şi pe ceilalţi copii, pentru că încep şi alţii să se ia după el”,  declară mama unui fost coleg de-al elevului.

Deocamdată, profesoara, victimă a agresiunii, nu a oferit niciun punct de vedere. 

SHARE