Fără nicio jenă! Cu Mercedesul, la furat de gazon, dintr-o rezervație naturală

13 Mai 2018

Cât de meschină să fie persoana care a dat zeci de mii de euro pe o mașină de lux și nu consimte să dea bani - cel mult 100 de lei, pe o parcelă de gazon, și se duce s-o fure dintr-un parc natural?

  • Fără nicio jenă! Cu Mercedesul, la furat de gazon, dintr-o rezervație naturală

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cezar Aanicăi sesizează această situaţie aberantă - doi indivizi , veniți cu un Mercedes în Rezervaţia Dealul Repedea, de lângă Iaşi, furând gazon!

”Priviţi şi cruciţi-vă la ce grad de incalificabilă mizerie morală s-a ajuns! Să furi iarbă din Rezervaţia Dealul Repedea, chiar de deasupra grotelor! Am anunţat poliţia prin 112 şi le-am pus la dispoziţie fotografiile. Din păcate, la sosirea echipajului (cam la 7-10 minute) respectivii fugiseră, dar măcar pot fi identificaţi.

Eu aş prefera să nu le dea amendă, ci să mă lase să le jupoi pielea de pe braţe. Atat doar!“, a postat ieşeanul indignat.

În cât timp însă se va reface suprafaţa aceea e greu de spus. Eu chiar apreciez că e posibil să NU se refacă deloc, pentru că stratul vegetal acolo este foarte subtire, chiar şi de 4-5 cm(!) în unele zone, dedesubt fiind piatră! Asta e o forma foarte gravă de distrugere şi furt chiar din rezervaţie şi pentru care nu trebuie să existe nici un fel de clemenţă!“.

Locul fosilifer Dealul Repedea este o arie protejată de interes naţional, cu o suprafaţă de 5,8 hectare, pe teritoriul administrativ al comunei Bârnova, la periferia municipiul Iaşi.

 

SHARE