Internetul naște monștri! Cum plănuia o fetiță de 12 ani să-și ucidă părinții de dragul iubitului de 27 de ani

26 Aug 2017

Întâmplarea descrisă pare rodul unei imaginații bolnave a vreunui scenarist. Legătura pornită pe internet între o copilă de 12 ani, din Timişoara, şi un bărbat de 27 de ani, din Bucureşti, au fost la un pas să se încheie tragic.

  • Internetul naște monștri! Cum plănuia o fetiță de 12 ani să-și ucidă părinții de dragul iubitului de 27 de ani

Pentru că părinţii ei s-au opus relaţiei, fetița a pus la cale uciderea lor, încurajată de individul pe care ajunsese să-l asculte orbeşte. Fata a fost internată la Psihiatrie, când familia ei a descoperit conversaţiile înspăimântătoare şi a fost oprită în ultima clipă să se sinucidă. Coşmarul s-a încheiat abia după intervenţia poliţiştilor.

Totul a început în luna iulie. Copila de 12 ani l-a cunoscut pe tânărul de 27 de ani prin intermediul unui joc online. Au început să vorbească pe WhatsApp, iar discuţiile lor au ajuns, în doar câteva săptămâni, într-un punct dramatic.

Madara The God: Spune ce faci! Acum spui! Oh, my God! Cred că mor! Spune ce faci!

Bendy Assasin: Nimic, doar îmi iau rămas bun. O să mă sinucid, iartă-mă!

Madara The God: De ce o faci? Putem să fim fericiti împreună. Te rog, Cosmin!

Bendy Assasin: O fac pentru că nu m-au acceptat, OK? Pentru că nu te pot lua aici, vreau să mor, OK?

"Inculpatul, profitând de vârsta mică a minorei și de naivitatea acesteia, i-a creat o dependență emoțională de el, fapt ce i-a permis în timp să o determine pe minoră să comită diferite acte sexuale pe care să le filmeze și să i le pună la dispoziție", a declarat Alexandru Florenţa, procuror-șef DIICOT Timișoara.

Lucrurile au mers chiar mai departe. Pentru ca părinţii ei să nu stea în calea acestei relaţii bolnave, încurajată de iubitul ei, fata de 12 ani a pus la cale un plan terifiant.

Madara The God: (...) Crezi că o să se aştepte de la un copil să omoare pe cineva? Asta mă ajută, că sunt încă copil... Nu ştiu pe cine prima oară...

Bendy Assasin: Hmm, aş zice cu ea prima dată, mă gândesc că e bărbat şi e mai puternic. Să ai grijă să nu aibă telefon lângă ei, că poate apucă să facă ceva.

Madara The God: Păi, acum mă duc să iau telefoanele lor!

Deznodâmântul a fost evitat pentru că părinţii copilei au observat schimbări în comportamentul ei. Au văzut conversaţiile şi au internat-o la o clinică de neuropsihiatrie infantilă.

Deşi a primit tratament şi a participat la şedinţe de terapie, a continuat să ţină legătura cu bărbatul mai mare cu 15 ani decât ea.

Procurorii spun că, în discuţiile purtate prin intermediul telefoanelor altor pacienţi internați la Psihiatrie, individul a încercat să-i inducă fetei ideea că ar trebui să se sinucidă. Credea că așa nu va fi anchetat. Și de data aceasta copila l-a ascultat, însă din fericire, a fost oprită la timp.

"Când ești mic și îți servește un străin pe stradă o bomboană și, cum tu nu ai primit acasă, pleci cu el. Dar, în social media, ți se oferă următoarele tipuri de bomboane: apreciere, atenție, importanţă", explică Anca Ţiurean, specialist psihoterapie familială.

Psihologii recomandă părinţilor să fie extrem de atenţi la orice schimbări apar în comportamentul copiilor, pentru a preveni întâmplări dramatice.

Individul de 27 de ani e acum în arest preventiv, după ce judecătorii au acceptat cererea procurorilor DIICOT. E suspectat de pornografie infantilă şi corupere sexuală, însă pentru că fata de 12 ani a încercat să-şi pună capăt zilelor, influenţată de el. Anchetatorili ar putea adăuga o nouă acuzaţie la dosar: determinare sau înlesnire a sinuciderii.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să ajungă pentru mulţi ani ani spatele gratiilor. Cât despre fata de 12 ani, pe care anchetatorii o consideră o victimă, ea primeşte în continuare tratament şi participă la şedinţe de terapie individuale şi alături de familie.

SHARE