Mesajul emoționant al filosofului Mihai Şora la moartea Regelui Mihai - video

05 Dec 2017

Filosoful şi eseistul Mihai Şora a rostit, pe Facebook, câteva gânduri la dispariţia Regelui Mihai pe care l-a iubit, numindu-l ”un suflet apropiat, curat, care şi-a păstrat inocenţa de-a lungul vieţii” şi care ”avea măreţia maiestăţii: simple, zâmbitoare, calde”.

  • Mesajul emoționant al filosofului Mihai Şora la moartea Regelui Mihai - video

”Decât să pronunț cuvinte, aș prefera să păstrez câteva clipe de reculegere.

Regele Mihai nu a fost, pentru mine, «doar» un Rege; a fost un suflet apropiat, de când eram copil mic: așa l-am simțit, așa am ținut la el, așa l-am iubit.

O ființă care și-a păstrat inocența de-a lungul întregii vieți, – a unei vieți lungi...

Este un suflet curat care ne părăsește; sau poate nu ne părăsește; poate stă, prin preajma noastră, și – de-acolo de unde este – ne ocrotește, într-un fel.

Cu toată modestia care-i era, ca să spunem așa, consubstanțială, avea măreția maiestății: simple, zâmbitoare, calde.

Dumnezeu să-l aibă în paza Lui !”, a spus Mihai Șora, la dispariția Regelui Mihai.

SHARE