Acum 200 de ani. Ca să fie mai la modă ca-n țările civilizate, doamnele din Moldova și-au luat nu unul, ci doi amanți!

16 Mai 2018

O perioadă de efervescente schimbări în societatea românească, la începutul secolului al XIX, în care elita societății se leapădă de orientalismele impuse de dominația otomană și se conectează la tendințele europene ale momentului. Numai că... o fac cu devotamentul provincialului, care, fără să înțeleagă toată problema, exagerează, devenind ridicol.

  • Acum 200 de ani. Ca să fie mai la modă ca-n țările civilizate, doamnele din Moldova și-au luat nu unul, ci doi amanți!

Schimbarea stilului de viaţă în Moldova apare în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-1812, luând în considerare menţiunile făcute de contele de Langeron, un emigrant francez intrat în slujba Rusiei.

”Toate femeile din Moldova şi din Ţara Românească au luat portul european. De pretutindeni, au sosit, în cele două capitale, negustori de mode, croitorese, croitori, iar prăvăliile de la Viena şi de la Paris au scăpat de toate vechiturile care, la Iaşi, au părut nou-nouţe şi au fost plătite foarte scump.

Curând, s-a văzut şi mobilă, ceva mai veche, adusă de la Viena cu mare cheltuială. Trăsurile care, mai înainte, arătau ca nişte birje vechi din Viena, au fost înlocuite cu trăsuri şi caleşti elegante.

Casele s-au umplut de servitori străini, de bucătari francezi şi, prin saloane şi iatacuri, nu s-a mai vorbit decât franţuzeşte. Aflând că, în ţările civilizate, unei femei îi şedea bine să aibă un amant, doamnele din Moldova şi-au luat câte doi, ca să fie mai la modă”, scrie contele în jurnalul său.

”Ticăloşia locuitorilor aş pune-o nu atât pe seama propriilor porniri, cât pe seama cârmuirii lacomne, asupritoare şi sălbatice (...). Poate că boierii sunt mai curând de plâns decât de osândit. Sub o altă cârmuire decât acest nesăbuit şi crunt depostism turcesc, ei ar fi cu totul altfel decât ceea ce sunt acum. În general, au multă minte şi se pricep la afaceri; sunt de treabă, blânzi, chiar prea sfioşi, ceea ce trebuie pus tot pe seama spaimei stârnite de sabia turcească pe care o simt tot timpul atârnată deasupra capului lor”, mai notează  contele de Langeron. 

Un ofiţer austriac, participant la războiul Crimeei a lăsat, la rândul său, o descriere a Iașiului, așa cum era el, după prima jumătate a secolului al XIX-lea.

”Mândria oraşului era le Quartier Noble, Copoul, unde se văd palatele boiereşti. Strada Copoului era de altminteri singura stradă din oraş pe unde se putea umbla pe vreme de ploaie. Aproape toate bisericile din oraş erau înconjurate atunci cu cimitire.

Locuinţele celor săraci din mahalale, adică casele ţărăneşti, erau totdeauna foarte curate pe din afară, însă mai puţin înăuntru. Ţiganii, dimpotrivă, locuiau în bordeie sau chiar în râpi, făcându-şi gropi în pământ. În casele cele mai frumoase găseşti însă anumite contraste neaşteptate.

În afară de camerele stăpânilor nu se văd nicăieri paturi europene, numai divanuri umplute cu foi de ciocălăi; alte mobile aproape nu există. De un sistem de canalizare oarecare nici nu putea să fie vorba.

Boieroaicele se îmbrăcau ca la Paris, unde trimiteau chiar albiturile lor spre a fi spălate. Dar, cu toată această „dovadă de cultură”, erau împresurare de slugi de-o murdărie respingătoare. Boierii se ocupau de obicei cu jocuri de noroc, cu femei şi cu fel de fel de sporturi. Se încurajau cu tot luxul posibil, maimuţărind modă franceză”, notează austriacul.

SHARE