Aviator, pensionat şi operat de cancer, bătut de poliţişti: M-au călcat în picioare, m-au târât pe jos, ca pe un animal!

12 Noi 2017

Un aviator pensionar, care tocmai devenise bunici, fiica sa aducând pe lume o fetiță, se grăbea spre casa acesteia şi a traversat neregulamentar strada, după ce a coborât din troleibuz. A fost săltat rapid de un echipaj de poliție, care au trecut la măsuri drastice.

  • Aviator, pensionat şi operat de cancer, bătut de poliţişti: M-au călcat în picioare, m-au târât pe jos, ca pe un animal!

În seara zilei de 6 noiembrie, bărbatul se grăbea spre locuinţa fetei sale din Mănăştur, aflată în apropierea staţiei ”Minerva”, ca să ia de acolo un pachet şi apoi să-l ducă înapoi la maternitate, acolo unde aceasta tocmai născuse o fetiţă.

”Recunosc, am vrut să trec pe loc nemarcat, împreună cu restul călătorilor care coborâseră din troleibuz, dar am fost repede înşfăcat de doi poliţişti care stăteau lângă o maşină. Ceilalţi au trecut cu bine, pe când eu am fost reţinut şi – fără să se prezinte – unul din ei mi-a cerut documentele. L-am întrebat, în mod firesc, pentru ce, la care celălalt a zis: ”Pune-i cătuşele”!

Cel mai solid şi înalt dintre ei – avea peste un metru nouăzeci înălţime – m-a lovit cu genunchiul în burtă, iar eu am căzut la pământ. Apoi m-au călcat, efectiv, în picioare, după care mi-au răsucit mâinile şi mi-au pus cătuşele. Apoi m-au târât pe jos, ca pe un animal, şi m-au urcat în maşină după care m-au dus la sediul de pe strada Albac, situat în cartierul Gheorgheni.

Pe tot drumul m-au înjurat, iar la secţie – după ce au redactat procesul verbal – nu mi l-au dat să-l semnez.  Apoi mi-au aruncat pe jos buletinul şi m-au lăsat să plec. Am bănuiala că nu m-au lăsat să-l semnez fiindcă îmi curgea sângele de la încheieturi, din pricina cătuşelor, care m-au rănit şi probabil că nu doreau să pătez documentul cu sânge.

Ba, mai mult, am pornit, pe jos, spre autobuz şi, ajuns la Complexul Comercial „Hermes”, m-am gândit să mă întorc la poliţie şi să văd dacă nu cumva n-am înţeles bine şi, de fapt, trebuia să semnez declaraţia respectivă. Ofiţerul de serviciu – cel care a fost şi singurul aflat de faţă când am fost adus din Mănăştur, de către cei doi – mi-a spus, cu un dispreţ vădit, că nu e nevoie să semnez nicio declaraţie şi că o voi primi acasă, odată cu amenda”, a relatat bărbatul pentru Gazeta de Cluj.

Fostu aviator spune că nu şi-a putut imagina vreodată că va avea parte de un asemenea incident.

"Eu am colaborat întotdeauna strâns cu organele de poliţie şi vă spun sincer că întrebarea mea a fost legitimă. Fiindcă, vă jur, n-am fost înştiinţat pentru ce trebuia să mă legitimez. Dacă-mi zicea poliţistul că m-a oprit pentru trecerea stărzii pe loc nepermis mă supuneam imediat şi nu întrebam nimic, plăteam liniştit amenda – fiindcă eu, prin profilul meseriei mele, întotdeauna am fost un ins disciplinat.

Acum sunt îngrijorat la culme şi pentru sănătatea mea pentru că în urmă cu trei ani am fost operat de cancer de colon şi atunci medicii mi-au scos 49 de centimetri de colon – iar acum mă doare teribil zona operată, mai ales din cauza loviturilor crunte pe care le-am încasat de la poliţistul cel „mare”. De asemenea, am mâna dreaptă amorţită, iar stânga umflată tare”.

Florin Păun mărturiseşte însă că, în ciuda violenţei extreme la care a fost supus de către poliţişti nu are gânduri de răzbunare, ba, mai mult, nu va depune nici plângere la Parchet sau Poliţie împotriva lor.

Răspunsul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj

“La data de 6 noiembrie a.c., poliţiştii i-au solicitat unui bărbat, care se angajase într-o traversare neregulamentară, să se legitimeze. Cel în cauză a refuzat să prezinte documentele de identitate şi le-a adresat injurii agenţilor de poliţie. În astfel de situaţii, conform prevederilor legale, poliţiştii i-au adus la cunoştinţă faptul că îl vor conduce la secţie pentru stabilirea identităţii acestuia, moment în care bărbatul a devenit recalcitrant, impunându-se imobilizarea acestuia. La sediul poliţiei, bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru traversarea neregulamentară a străzii, adresare de cuvinte jignitoare şi refuz de legitimare. Acesta a refuzat să semneze procesele verbale întocmite”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

SHARE