Polițiștii americani l-au prins pe unul dintre “prinții nigerieni” care trimit e-mail-uri și în plasa căruia au căzut zeci de mii de oameni

11 Ian 2018

Probabil că nu o dată ați primit e-mail-uri trimise, chipurile, de un prinț nigerian, care a moștenit bani cu nemiluita și care va roagă să treacă averea prin contul dumneavoastră bancar, gest în urma căruia veți fi răsplătit cu o suma frumoasă.

  • Polițiștii americani l-au prins pe unul dintre “prinții nigerieni” care trimit e-mail-uri și în plasa căruia au căzut zeci de mii de oameni

Este una dintre cele mai notorii înșelătorii online, dar în plasa prinților nigerieni au căzut foarte mulți oameni de bună credință. Astfel că polițiștii din Louisiana au publicat fotografia unui astfel de “prinț”, pentru a reaminti credulilor să nu-și mai dea datele personale unor necunoscuți”: are 69 de ani, se numește Michael New, este din Slidell și a reușit să-și însușească, prin credulitatea oamenilor, sute de mii de dolari.

Poliția reamintește internauților că, în urmă unor astfel de înșelătorii, “prinții” câștigă milioane de dolari: "Stim ca povestile trimise de ei prin e-mail este credibila, dar trebuie sa tineti cont ca suna prea bine pentru a fi adevarata. In 99% din cazuri este vorba de o pacaleala". 

 

 

SHARE