Reacția Simonei când cei din tribune au huiduit-o pe Firea

12 Iun 2018

Peste 15.000 de oameni au fost alături de Simona, luni seara, pe Arena Națională, într-un gest de dragoste și de recunoaștere muncii, a voinței și a consecvenței cu care și-a urmărit și îndeplinit visul.

  • Reacția Simonei când cei din tribune au huiduit-o pe Firea

Momentul festiv a fost umbrit de huiduielile cu care a fost întâmpinată Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, care nu a înțeles că prezența sa acolo nu a fost dorită, ca și a oricărui alt politician, din oricare parte a eșichierului, care ar fi încercat să capteze din simpatia publică pentru Simona.

Reacția Simonei a fost surprinsă de camerele de luat vederi, manifestarea alungând zâmbetul cald, prezent până în acel moment pe fața sa.

Gabriela Firea i-a oferit Simonei o plachetă şi cheia Bucureștiului, apoi a părăsit arena înainte de finalul ceremoniei, dezamăgită de reacția suporterilor.

“Sunt foarte emoţionată, nu m-am aşteptat la aşa ceva. E un moment deosebit şi sunt foarte mândră că sunt româncă. Mereu am crezut că, chiar dacă provin dintr-o ţară mai micuţă se poate face performantă mare. Peste tot am parte de dumneavoastră, de un public numeros pe oriunde merg“, a spus Simona Halep în faţa fanilor prezenţi pe Naţional Arena.

 

SHARE