Statutul Casei Regale. Principesa Margareta devine Regină. Ce titlu va avea Principele Radu

06 Dec 2017

Conform statutului Casei Regale, modificat la mijlocul anilor 2000, după moartea Regelui Mihai, Principesa Margareta devine Regina Margareta. Totodată, Regina Margareta va rămâne și șef al Casei Regale.

  • Statutul Casei Regale. Principesa Margareta devine Regină. Ce titlu va avea Principele Radu

”Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment.

Imediat după decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină, indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare şi indiferent dacă, mai târziu, va alege sau nu să nu foloseasca un asemenea titlu sau apelativ“, indică statutul Casei Regale.

Înainte de moartea Regelui Mihai, Casa Regală a prezentat componența Casei Regale și linia de succesiune, în condițiile în care nepotul Regelui, principele Nicolae, a fost exclus de la succesiune.

Principesa Margareta este prima în ordinea de succesiune, fiind urmată de Principesa Elena, Elisabeta Karina de Roumanie (fiica principesei Elena), principesa Sofia a României şi principesa Maria a României. Doar șeful Casei Regale a României este cel care poate modifica linia de succesiune, potrivit statutului Casei Regale.

Totodată, consortul Principesei Margareta, fostul actor Radu Duda, va primi titlul de ”Alteţa Sa Regală Principele Consort al României”.

SHARE