Prof. dr. Horia Barbu despre tehnica “dinți în 24 de ore”: Acest fast-dentistry are același efecte ca fast-food-ul… este bun doar din când în când

Prof. dr. Horia Barbu despre tehnica “dinți în 24 de ore”

Implanturile dentare sunt, de ceva vreme, tehnica pe care, după o primă vedere, o stapânesc mulți medici stomatologi români. La o simplă căutare pe Google, apar listate pagini întregi cu cabinete care susțin că pot presta acest serviciu costisitor, dar foarte util.

Amăgiți poate de prețuri mai mici sau de distanța mică de parcurs până la cabinet, unii pacienți constată că lucrarea dentară “se strică” repede sau apare mitul conform căruia “organismul nu suportă implantul dentar”, care, după cum avem să vedem în rândurile care urmează, este, de fapt, o consecință a erorilor de implantare.

Prof. dr. Horia Barbu este unul dintre cei mai buni specialiști în implantologie din România la ora actuală. A urmat cursuri susținute de personalitati marcante in domeniu, din Tel Aviv University, Munster University, New York University, Harvard University, cunoaște peste 40 de tehnici chirurgicale avansate, pe scurt, si-a dedicat intreaga viata specializării în acest domeniu.

Practică implantologia, dar nu de puține ori “repară” greșeli pe care alți medici le fac. Profesorul Barbu vorbește despre criteriile de care trebuie să ținem seama atunci când alegem medicul care se va ocupa de implantul dentar, dar și despre ce înseamnă “dinți în 24 de ore”, sintagma care îi face pe români să viseze ca vor avea dantură completă de azi pe mâine.

Sunteți unul dintre specialiștii recunoscuti in implantologie pe care ii avem la ora actuala, atât în țară, cât și în străinătate. Ce trebuie să știe pacientul atunci când alege cabinetul si medicul care să-i realizeze implantul dentar?
• Prof. Dr. Horia Barbu: Chirurgia dento-alveolara (chirurgia orală, cum o știu oamenii) include aceasta ramură numita Implantologie, ce implică inserarea implanturilor. Aceasta tehnică necesită de cele mai multe ori multiple intervenții chirurgicale însoțite de proceduri de adiție osoasă.

Se poate practica implantologia fără ca medicul respectiv să aibă experiență și studii în domeniul chirurgiei, conform legii.

Ce nu are voie medicul dentist care nu este specialist in parodontologie, chirurgie dento-alveolara sau maxilo-facială este adiția osoasa. În acelasi timp, sunt necesare cursuri suplimentare față de chirurgia orală de bază, învățată în cadrul specializarii.

Un criteriu simplu: pacienții trebuie să caute un medic acreditat de către Ministerul Sănătății cu titlul de “medic specialist in parodontologie, chirurgie orală sau chirurgie oro-maxilo facială”.

Aceste acreditari sunt date pe baza unor studii oficiale in domeniul chirurgiei și sunt ulterior sustinute de examene de specialitate. Odată cu anii de experiență dobândiți în domeniu, urmează alte examene prin care se trece la titlul de “medic primar în domeniul chirurgiei”- cum sunt eu de exemplu.

Din păcate sunt colegi care, în lipsa unei acreditari oficiale de la Ministerul Sănătății, folosesc în mod voit si eronat titlul de “medic specialist în implantologie”, ceea ce la noi în țară nu există.

Practic, o astfel de descriere induce în eroare cei mai mulți pacienți prin paradoxala trimitere directă la cuvântul “implant”, fara ca medicul respectiv sa fi absolvit cu adevărat un rezidentiat si sa fie în posesia unui examen de medic specialist.

Din nefericire, “medicul specialist in implantologie” este prezentarea falsă a unui medic care nu are dreptul legal (prin absenta studiilor si a examenelor de specialitate) de a realiza aditii de os.

Pacientii care au nevoie de aditie osoasa trebuie sa se indrepte catre medicii “specialiști in domeniul chirurgiei sau parodontologiei”. Eu sunt de părere că sistemul medical românesc este de vină în primul rând în cazul acesta pentru situația creată.

Acest sistem a permis unor persoane care, din frustrare si lipsa de discernamant, au propus o lege pe care Ministerul Sanatatii a acceptat-o: sa interzică medicului dentist sa efectueze adiții de os. În multe alte tari din Europa și Non-EU, medicii au voie sa practice aceste tehnici, fără a fi nevoie să urmeze rezidentiatul, dar cu o pregatire corespunzătoare în prealabil.

Care sunt cele mai mari greșeli în implantologie pe care le-ați întâlnit in practică?
• Prof. Dr. Horia Barbu: Aproape în majoritatea cazurilor, înainte de inserarea implanturilor sau în acelasi timp cu etapa de inserare a implanturilor sunt necesare grefe de os. Astfel, greselile cele mai frecvente sunt legate exact de tehnicile de adiție osoasă care sunt fie prost efectuate, fie sunt absente.

În lipsa cunostințelor sau specializării chirurgicale medicul evită să pregătească terenul cu o adiție de os adecvată. Acesta realizează o intervenție mai simplă, alege o tehnică de implantare mai ușoară pentru el, prin care evită adiția de os și astfel implantul nu este corect ancorat in os.

De aici și mitul binecunoscut de pacienți că implantul ar fi “respins” de organismul lor. Pierderea implanturilor dentare are cauza principală volumul insuficient osos sau o calitate proastă a osului în care este inserat implantul. Practic, terenul în care se insera implantul trebuie analizat și corectat după situație de medic si doar ulterior se poate insera implantul dentar.

Alte probleme frecvent întălnite sunt infecțiile apărute dupa purtarea lucrarilor protetice din cauza unor erori in confecționarea acestora, sau, de multe ori, a cimentului cu care sunt acestea fixate pe implanturi, iar toate aceste infecții vor duce tot la pierderea implanturilor.

Care sunt riscurile care pot apărea dupa un implant dentar?
• Prof. Dr. Horia Barbu:Odata ce manopera chirugicala este efectuată corect, fiind planificată adecvat pentru situația unică pe care o are fiecare pacient, riscurile sunt minime.

Cea mai frecventa problemă pe care o pot considera un risc este vindecarea gingivala mai slaba, mai ales in cazul fumatorilor. Pentru cei cu diabet, osteoporoza, infectii virale sau alte afectiuni generale intocmai pentru a minimiza riscul unei videcari proaste ne consultam cu medicii specialisti care trateaza afectiunea respectiva și astfel verificăm fiecare pacient.

Riscurile de pierdere a implantului sau a grefei de os apare în primele saptamani postintervenție, situație în care se reintervine chirurgical.

Ce înseamnă tehnica “dinți in 24 de ore”? Cum se realizează acest lucru?
• Prof. Dr. Horia Barbu: Tehnica “dinți în 24 de ore” constă în inserarea implanturilor în aceeași zi și aplicarea lucrării provizorii (a punților dentare) a doua zi după interventie. În unele cazuri pacientii au deja proteze si aceasta este indicatia principala a aceste tehnici.

In alte cazuri se face extracția tuturor dinților restanți din cavitatea orală (doar daca acestia nu sunt recuperabili), îndepărtarea unei cantități osoase importante în unele cazuri, urmate de inserarea implanturilor și lucrare.

Această tehnică este indicată pacienților cu varsta de peste 65-70 ani, iar cel mai important aspect pe care doresc să-l punctez este faptul că NU toți pacientii au indicație pentru o astfel de lucrare.

Am vazut cazuri de esec ale unor pacienti de 35-40 ani care nu aveau indicatie pentru procedura menționată.În unele tări din Europa, medicii sunt acuzați de „mutilare in scop comercial” atunci când sunt extrași dinți care mai puteau fi salvați și redus mult osul sănătos în vederea efectuării acestei tehnici.

Pacienții sub această vârstă (65-70 ani) necesită tratament clasic cu implanturi și aditii de os care, din punct de vedere medical, ajută pacientul să reconstruiască osul pierdut și, în cazul în care apar probleme cu implanturile in viitor, osul, fundația de fapt, va sprijini următoarele implanturi.

În ultimii ani piața stomotologică din Romania abundă cu reclame care atrag pacienții: dinți rapizi, tratamente scurte si rapide. Acest fast-dentistry are aceleași efecte ca fast-food-ul… este bun doar din când în când.

Cei mai importanti profesori si cercetatori (din Elvetia, Italia de exemplu) din implantologia internatională au inceput sa indemne medicii sa se intoarca la „slow-dentistry” asa cum este normal cand este vorba de medicina.

Eu practic această tehnică de 15 ani doar în cazurile care au într-adevar indicație. În prezent, noi am trecut la varianta mai rapidă, când putem oferi pacientului restaurările imediat după terminarea intervenției chirurgicale. P

ractic, pregătim cazul prin analiza digitală, confecționarea unor ghiduri și inclusiv a lucrării într-o etapă premergătoare intervenției. Dar nu oricui!!! Doar pacientilor care au indicatie pentru aceasta tehnica!!!

Cât timp rezista implanturile, au durată “de viață” nelimitată?
• Prof. Dr. Horia Barbu: Materialul din care este confectionat implantul nu permite degradare. Astfel, durata de viață a implantului este mai mare decât durata de viață a unui om.

De fapt, durata de viață a implantului dentar trebuie gândită ca perioada de viață a osului ce susține implantul. Succesul chirurgical al unui implant ar trebui sa porneasca de la 10 ani in sus.

Factorii cumulați care contravin unui astfel de rezultat țin de igiena pacientului, de controalele periodice făcute la un medic, de tipul și calitatea osului, tipul lucrării dentare efectuate pe implant, de calitatea tesuturilor moi (gingia) din jurul implantului, de obicieuri vicioase precum fumatul, de afectarea parodontală a dinților restanti etc.

Ce se întamplă daca, totuși, organismul nu accepta implanturile dentare? Pot fi extrase si cate etape sunt? La ce trebuie să se aștepte pacientul dupa extracție?
• Prof. Dr. Horia Barbu: Da, eșecul unui implant incepe cu înlăturarea lui din cavitatea orala, curățarea locului și urmează o perioadă de așteptare prin care lăsăm zona să se vindece.

În primul rând pacientul trebuie să înțeleagă ca o zonă anterior afectată, “o zona cicatriceală ” pe care se reintervine necesită mai multă muncă din partea medicului și un efort suplimentar pentru organism pentru vindecare.

De cele mai multe ori, tipul materialelor utilizate și tehnicile necesare refacerii osului distrus cresc costurile interventiilor și prelungesc în timp planul de tratament.

Din nefericire, foarte multi pacienți cu probleme la nivelul implanturilor vin la noi, am indepartat in ultimele luni peste 200 de implanturi. Dar vestea bună este că există metode chirugicale si protetice pentru a corecta pierderea unor implanturi sau a unor adiții de os din trecut.Ei trebuie să se aștepte la intervenții multiple, mai laborioase, mai lungi ca durata în sine.

Amploarea unor interventii chirurgicale nu corespunde unor etape de vindecare dureroase sau imobilizante din punct de vedere al activitatilor zilnice. In același timp, reușim să oferim posibilități de protezare provizorie (dinti temporari), astfel încât pacientul sa nu resimtă funcțional sau estetic absența dinților sau a implanturilor.

_____________

Prof. dr. Horia Barbu
Prof. dr. Horia Barbu

Horia Barbu, este medic primar în Chirurgie dento-alveolara, Profesor Universitar, Coordonator al disciplinei Implantologie orală si al Rezidentiatului in Chirurgie Dento-alveolara la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității Titu Maiorescu, București, România.

Membru în Comisia de Medicină Dentară din cadrul Ministerului Sănătății începând cu anul 2020. Între 2014-2020 a fost Decanul Facultății de Medicină Dentara.

Din 2007, prof. Horia Barbu a început specializarea în chirurgia implantară în Israel îmbogățindu-și cunoștințele și perfecționându-și tehnicile în chirurgia implantară. A absolvit două programe de Master în implantologie și biomateriale. Cercetările sale in cadrul doctoratului s-au concentrat pe endocrinologie, chirurgie implantară, osteoporoză și osteonecroza.

Este autorul a 37 de articole ISI în reviste cu factor de impact din care peste 20 sunt în PUBMED, care acoperă o gamă largă în domeniul implantologiei și endocrinologiei: sinus-lift, regenerare osoasă ghidată, blocuri osoase, repoziționarea nervului alveolar inferior, osteoporoza, incarcarea imediata a implanturilor dentare.

Pe baza publicațiilor sale, conform expertscape.com, Prof. Horia Barbu este clasat în Top 3% dintre autorii publicati la nivel mondial și pe locul 1 în România în perioada 2011 -2021 pentru următoarele proceduri chirurgicale: Implantologie, Sinus lift, Aditii osoase.

Prof. Horia Barbu menține o practică limitată în chirurgia orala si implantara în București și Londra.

Urmăriți-ne pe Google News - 3Dots Stories

________________________________________________________________

Mărturia unei supraviețuitoare a accidentului produs de Vlad Pascu: ”Dreptate ar fi ca el să facă pușcărie câți ani aveau împreună Roberta și Sebi”

Cristina I. e unul din cei trei studenți răniți în accidentul produs de Vlad Pascu în noaptea de 19 august anul trecut, în localitatea 2

De ce sunt românii așa? ”Mai bine o duceam la un cămin de copii! Și mi-a zis nevasta-mea…”

În afara dependenței pe care o aduce unora, internetul și-a dovedit utilitatea prin furnizarea unor informații utile, accesului facil la educație, cultură și cumpărături. Urmare

Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: ”Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania, unde le fabrică!” – video

Într-o înregistrare video postată pe TikTok, un turist italian se declară uimit de numeroasele mașini scumpe pe care le-a văzut pe străzile din capitala României.

Dănuț Lupu, despre viața în penitenciar: ”Pentru ei nu face nimeni nimic, nu-i ajută nimeni! Sunt foarte mulți din ăștia în pușcărie!”

Dănuț Lupu a vorbit în cadrul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu”, difuzată de Gazeta Sporturilor despre cele șase luni pe care le-a petrecut în spatele gratiilor

Cum e să meditezi copiii miliardarilor? O profesoară povestește experiența din Dubai: ”Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”

O profesoară britanică a ales să facă o schimbare în carieră, mutându-se în Emiratele Arabe Unite, unde a oferit meditații copiilor provenind din familii extrem