Căința unui țigan implicat în răfuiala de la Târgu Neamţ: Nu doresc să fiu considerat o greșeală a societății! Ce să fac dacă asta-mi este nația? Sa ma omor?

10 Iul 2018

Într-un gest total neașteptat, care trebuie apreciat, Vasile Lăcătușu, unul dintre țiganii participanţii la luptele de stradă care au avut loc săptămâna trecută în Târgu Neamţ, îşi cere iertare locuitorilor orașului pentru momentele prin care au fost nevoiți să treacă, printr-o postare  făcută pe contul său de Facebook.

  • Căința unui țigan implicat în răfuiala de la Târgu Neamţ: Nu doresc să fiu considerat o greșeală a societății! Ce să fac dacă asta-mi este nația? Sa ma omor?

În vârstă de 27 de ani, Vasile Lăcătuşu, cunoscut în comunitatea de etnici romi drept ”Prinţu Lăcătuşu“ este unul din cei 10 bărbaţi reţinuţi de Poliţie după scandalul petrecut în Târgu Neamţ şi pus ulterior sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.   

Și dacă spovedania sa ar fi măcar 20% sinceră... s-ar putea spune că lucrurile merg pe un făgaș de normalitate!

"Dragi targu-nemteni, e prima data in cei 27 de ani de trai in acest oras, cand cred cu tarie ca trebuie sa imi cer iertare fata de dumneavostra!

Sunt tigan, tatal a doi copii si fac parte dintr-o familie nuneroasa de tigani care traiesc din 1991 in acest oras.

Am crescut aici, am invatat aici, am incercat mereu sa nu imi fac familia de ras.

Cu regret, am gresit! Am gresit cand am ales sa raspund unui atac penibil al tiganilor din Tabacari si Vanatori. Am gresit cand am ales sa-mi apar familia astfel.

Nu sunt un tigan recalcitrant, ba chiar tin la linistea mea si a familiei mele, precum si la alte aspecte care tin de traiul in comun cu ceilalti membri ai comunitatii.

Condamn exploatarea copiilor, cersetoria, proasta crestere, timp in care eu aleg sa-mi trimit copiii la scoala. De asemenea, nu aveti un cersetor din familia mea prin oras. Vin de unde vin pentru ca dumneavostra le oferiti bani.

Ma ocup din tata-n fiu cu fierul vechi, oale si ulcele, tiganii de acest tip. Platesc darile la stat si respect legile acestuia.

Am gresit, dar nu pot sterge acest lucru. Obiceiul din tiganie nu ma lasa sa pun pe tapet mizeriile unor tigani care uita ca traim printre alti oameni.

Desigur, vreau respectarea legii de catre toti tiganii! Vreau sa nu mai avem cersetori, pe care va rog sa nu ii mai alimentati! Vreau educarea tiganilor!

Dar nu pot singur! Mai ales cand vin unii cu furci si topoare de prin cine stie ce cotloane si ne provoaca.

In altercatia respectiva au fost provocate niste daune materiale pe care le voi achita eu. nu pentru ca le-as fi provocat de unul singur, ci in semn de vecinii care ma cunosc si stiu ca nu sunt precum sustin unii.

Sunt tigan, sunt om si nu doresc sa fiu considerat o greseala a societatii!

Ce sa fac daca asta-mi este natia? Sa ma omor?

Incerc sa fac parte din societate si sa imi includ si familia, neamurile, dar nu este usor...

Va rog sa ma iertati! Sa ne iertati! Pe cei care de atatia ani stam in acest oras.

Va asigur ca fac tot ce imi sta in putere sa nu mai existe astfel de intamplari nefericite, asa cum am incercat si inaintea acelei rafuieli. Atat cat pot eu...

Iertarea o da doar Dumnezeu, dar dumneavoastra, dragi targu-nemteni, ne puteti intelege bunele intentii si dorinta de a nu face de ras aceasta comunitate!

Nu suntem asa cum ne-am dori, dar ne straduim atat cat putem", a scris Prințu Lăcătușu, pe contul său de Facebook.

SHARE