Credință? Un grup de țigani soluționează o ceartă, cu jurăminte și cuvinte triviale, în biserică - video

10 Ian 2018

Banii sau teama? Un om al lui Dumnezeu n-ar trebui să fie atras de bani, n-ar trebui să se teamă, viața lui fiind încredințată Celui în care crede. Atunci, ce l-a putut îndemna pe preotul prezent în această întâmplare să ofere unui stabor țigănesc legitimitatea unui jurământ în fața celor sfinte? De 2.000 de ani, vocația de martir s-a pierdut încet, dar sigur...

  • Credință? Un grup de țigani soluționează o ceartă, cu jurăminte și cuvinte triviale, în biserică - video

Întâmplarea a avut loc la începutul lunii noiembrie în biserica din Ghiroda, după cum susține un martor, citat de tion.ro. Cinci țigani au intrat în lăcașul de cult pentru a rezolva, pe calea bisericii, o problemă care a declanșat un scandal uriaș. Unul dintre aceștia era acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu nora sa.

Îngenuncheat, în fața Evangheliei, cu mâna pe cruce, cel bănuit a jurat, după cum a crezut el de cuviință.

”Am avut nouă nurori. Nici pe una n-am f***t-o și n-am avut dragoste cu ea”, se apără acuzatul.

”Și acuma ziceți. Jur în fața lui Dumnezeu, în fața lui Hristos, fiind în biserică, că eu, și vă dați numele, nu am avut nici o relație cu nora mea, nu am întreținut relații sexuale și că nu am profitat de ea. Acesta este adevărul și numai adevărul. Dumnezeu să primească jurământul meu. Amin. Să sărutați crucea și Evanghelia și așa să fie cum ați spus”, i-a spus preotul, îngânat de cel acuzat.

Ce se mai poate remarca din imagini este atitudinea celui în sacou alb, care numai grija celor sfinte le are, după cum stă, cu o mână în buzunar, în lăcașul sfânt.

Imaginile au fost văzute și de reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoarei. Înalții prelați spun că vor declanșa o anchetă internă deoarece astfel de jurăminte nu fac parte din practica Bisericii Ortodoxe.

”Centrul Eparhial regretă că s-a întâmplat un astfel de lucru în biserică, întrucât jurămintele de felul acesta nu fac parte din practica Bisericii Ortodoxe. Noi nu avem astfel de rânduieli și, ca atare, ne exprimăm părerea de rău că părintele a acceptat presiunile făcute de cetățenii respectivi asupra sa. În altă ordine de idei, mâine dimineață vom declanșa o cercetare internă pentru a analiza atent cazul și a lua măsurile care se impun”, a precizat, pentru sursa citată, preotul Ionel Popescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Timișoarei.

SHARE