Ponta, dezlănțuit: Să explice Dragnea cum este el un exemplu în familia tradiţională. Să spună liderii cum trăiesc cu amante mai tinere decât fiicele

16 Apr 2018

Îintr-o postare pe Facebook, fostul premier Victor Ponta taxează ipocrizia liderilor social-democrați și le cere, ironic, să organizeze un ”miting uriaş” la care să explice oamenilor cum ”îşi lasă nevestele acasă în judeţe pentru a trăi la Bucureşti cu secretarele”, dar şi ”cum îşi promovează iubitele în funcţii de la stat şi în Consilii de Administraţie cu salarii mai mari decât un medic sau un profesor”.

  • Ponta, dezlănțuit: Să explice Dragnea cum este el un exemplu în familia tradiţională. Să spună liderii cum trăiesc cu amante mai tinere decât fiicele

”Nu mai suport ipocrizia şi minciuna unor politicieni care depăşesc orice limită a bunului simţ! Haideţi să facem un miting uriaş şi să ne explice Liviu Dragnea cum este el un exemplu şi cum trăieşte el în “familia tradiţională ”!

La acelaşi meeting să ne spună liderii noştri politici cum îşi lasă nevestele acasă în judeţe şi trăiesc la Bucureşti cu secretarele, cum au amante mai tinere decât fiicele, cum îşi promovează iubitele în funcţii de la stat şi în Consilii de Administraţie cu salarii mai mari decât un medic sau profesor, cum se uită în timpul şedinţelor de vot la filme şi poze pornografice, cum pleacă în străinătate pe banii Parlamentului şi stau doar în camera de hotel cu ”consiliera” mai tânără cu 25 de ani decât ei, cum îşi aranjează divorţurile în aşa fel încât să nu fie daţi în primire de ”fosta” despre ce averi şi afaceri ilegale au facut, cum dau bani cu nemiluita copiilor şi trec pe numele lor maşinile şi casele considerând că asta este suficient pentru educaţie şi “familie traditionala”!

Cunosc demersul pornit de lideri ai cultelor religioase şi alţi oameni de bună credinţă cu o mentalitate tradiţională - poţi să fii sau nu de acord cu acest subiect, dar nu poţi să te uiţi cum îl confiscă nişte cariaţi moral fără ruşine. Consider că tocmai iniţiatorii ar trebui să ia poziţie publică împotriva acestei înjosiri a unor idei în care ei cred cu onestitate . Respectul pentru ceva sau cineva nu se face prin mitinguri . Îţi iubeşti şi îţi respecţi soţia, soţul, copiii, părinţii, prin gesturi zilnice de bun simţ. Asta e normalitate, să le dai stabilitate, să încerci să îţi faci familia să trăiască mai bine. Trai bun şi decent este ceea ce vrea orice familie, „tradiţională” . Adevărul e că familiile nu trăiesc mai bine cu Liviu Dragnea la putere.

Ultimii din lume îndreptătiţi să vorbească despre familia tradiţională sunt Dragnea şi gaşca lui de baroni imorali! Aceştia doar confiscă subiectul şi îl folosesc politicianist pentru învrăjbirea societăţii şi câteva voturi de la naivi! Demersul lui Liviu Dragnea este încă un exemplu de impostură, minciună, manipulare şi împingere a României într-o zonă de societate feudală asuprită de baroni destrăbălaţi care însă pozează zi de zi în ceea ce nu sunt. Poate acum ne trezim ca societate şi mergem la un meeting adevărat ( nu organizat pe bani publici cu oameni angajaţi la Stat) în care să spunem «Ajunge - prea mult e prea mult!»”, a scris Ponta pe Facebook.

SHARE