Deva. O asistentă este acuzată că a jefuit mai mulți pacienți în vârstă, după se oferea să-i ajute

Deva. O asistentă este acuzată că a jefuit mai mulți pacienți în vârstă, după se oferea să-i ajute

O asistentă medicală din Deva este acuzată de furt calificat, după ce ar fi sustras mai multe bunuri din casa unor pacienți.

Femeia se împrietenea cu pacienții în vârstă, apoi se oferea să îi ajute în schimbul unor sume de bani.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Deva au reuşit identificarea unei femei care, în calitate de asistentă medicală, ar fi intrat în contact cu diferite persoane vulnerabile (atât din cauza vârstei, cât şi a stării de sănătate).

Profitând de faptul că respectivii nu au aparţinători care să se îngrijească de ei, se oferea să le facă diverse cumpărături, iar, ulterior externării, le administra tratamente la domiciliu, în schimbul unor sume de bani”, a transmis IPJ Hunedoara.

Femeia ajungea astfel în locuinţele bătrânilor de unde fura bani sau bunuri.

”În aceste împrejurări, femeia încerca şi obţinerea altor beneficii materiale de la aceste persoane, prin sustragerea unor sume de bani ori bunuri din locuinţele persoanelor vătămate.

Cu ocazia efectuării percheziţiei la domiciliul femeii, poliţiştii au ridicat, pentru cercetări, 998 grame de aur, precum şi 15.000 de lei şi 1.500 de euro, despre care se suspectează că ar fi provenit din comiterea de infracţiuni, prin modul de operare descris”, a mai precizat IPJ Hunedoara.

Asistenta medicală a fost reţinută pentru 24 de ore, femeia urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă.

Urmăriți-ne pe Google News - 3Dots Stories

________________________________________________________________

O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. ”Cunoaștem legea, atât timp cât nu există plângere, nu putem fi evacuați!” – video

Un cuplu de români a produs controverse în Spania după ce s-a mutat într-o locuință ce părea abandonată, în cartierul Lavapiés din Madrid. Proprietara casei

Drogul violului, extrem de periculos, dă dependență de la a treia utilizare! Psiholog: ”Este posibil să asistăm la drame uriaşe”

Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca „drogul violului”, care

Președintele Croației I-a numit ”țărani analfabeți” pe judecătorii care îl împiedică să se autodesemneze premier după alegeri

Preşedintele Croației, care în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare desfășurate recent a susținut că este și candidat pentru funcția de prim-ministru, nu va putea prelua

Un miliardar german și-ar fi înscenat moartea pentru a putea trăi cu amanta sa, rusoaică, la Moscova

Un cetățean german, miliardar, care a fost declarat în mod oficial decedat în 2021, la trei ani după ce dispăruse fără urmă în Alpii elvețieni,

Joe Biden, ținta ironiilor, după ce a povestit că unchiul său ar fi fost mâncat de canibali – video

Joe Biden a reușit să provoace din nou stupoare după ce, joi, a povestit o istorie de familie în care, omagiindu-și unchiul, a afirmat că