Guccifer, românul care l-a înscăunat pe Trump la Casa Albă? - video

09 Noi 2016
  • Guccifer, românul care l-a înscăunat pe Trump la Casa Albă? - video

Pornită cu gâlci și oferind doar 2% șanse lui Donald Trump să devină primul miliardar care evacuează o persoană de culoare, Obama, dintr-o locuință oferită de stat - Casa Albă, campania electorală a magnatului american s-a sprijinit în mare parte și pe munca depusă de un român - Marcel Lazăr Lehel, mai popular și mai cunoscut sub numele  de Guccifer.

Guccifer este persoana care a declanșat scandalul ce i-a fost în cele din urmă fatal lui Hillary Clinton. Hacker-ul român este cel care a dezvăluit opiniei publice adresa personală de email a politicianului, folosită de aceasta pentru transmiterea informațiilor clasificate în timp ce ocupa funcția de Secretar de Stat.

"Pentru mine, a fost uşor... uşor pentru mine, pentru oricine", declara fără falsă modestie hackerul, dintr-o închisoare americană din statul Virginia, în aşteptarea procesului său. 

"Guccifer" a declarat că a descoperit  vulnerabilitatea contului AOL al lui Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton, după care a putut dobândi accesul la serverul care găzduia contul personal de email al fostului Secretar de Stat. Guccifer a descris conţinutul mesajelor drept neinteresante, cel puțin la acea vreme. "Nu le-am acordat atenţie. Pentru mine, nu părea contul lui Hillary Clinton, ci un cont de email pe care ea şi alţii îl foloseau pentru a discuta chestiuni electorale, a explicat Guccifer.

Deși dezvăluirea lui Guccifer a făcut valuri și a strârnit indignare, dacă e să recunoaștem, ea a fost necesară, dar nu și suficientă pentru îndepărtarea lui Hillary Clinton de Casa Albă, Lovitura fatală a venit din partea directorului FBI, James Comey, care cu 11 zile înaintea alegerilor, declara că instituția pe care o conduce a descoperit existența unui nou set de emailuri ale candidatului democrat, care urmau să fie investigate pentru stabilirea relevanței și a clasificării informațiilor conținute.

Cu un pic de sarcasm, la final, Hillary se mai poate plânge că românii i-au îngropat cariera politică și după ce un numerolog român, al cărui nume pare teribil de greu de reținut, l-a indicat pe Trump câștigător, cu câteva zile înainte sufragiului! :)

SHARE