Cu ajutorul cititului, un homeless a reușit să devină student la prestigioasa universitate Cambridge

09 Noi 2017

Povestea unui britanic în vârstă de 52 de ani, acceptat la studii la Universitatea Cambridge, după ce a locuit o bună perioadă pe străzi, trăind din vânzarea ziarelor, este un exemplu de speranță și de încredere că, prin forțe proprii, se poate aspira la un viitor mai bun, relatează The Guardian.

  • Cu ajutorul cititului, un homeless a reușit să devină student la prestigioasa universitate Cambridge

Geoff Edwards nu a avut ani buni un acoperiș deasupra capului. El a locuit pe străzi, însă asta nu l-a împiedicat să  citească. Britanicul spune că lectura a fost cea mai mare pasiune a sa. A descoperit-o cu ajutorul părinților săi, în perioada în care locuia în Liverpool.

Acestă pasiune l-a ajutat să-și mențină moralul în perioada dificilă care a urmat, pierderii locului de muncă. A avut mai multe slujbe sezoniere în agricultură, dar a ajuns să trăiască din ajutorul de șomaj.

Ulterior, el și-a pierdut locuința și s-a confruntat cu depresia. Însă, în tot acest timp, el a continuat să citească, iar acest lucru i-a schimbat până la urmă viața, devenind student al uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume - Cambridge.

Bărbatul a părăsit orașul natal, Liverpool, deoarece nu avea prea multe opțiuni pe piața muncii. A ales să plece în Cambridge, unde a locuit în mai multe cămine sau chiar pe stradă.

Ulterior, el a început să vândă exemplare din revista ”Big Issue”, care este vândută de persoane fără adăpost, pentru a le ajuta să obțină venituri. Strângea câte 20 de lire pentru a merge în Londra să ia revistele, pentru a le vinde apoi pe străzile din Cambridge.

În urmă cu trei ani, el a început să frecventeze un curs la unul dintre colegiile din Cambridge. A obținut note maxime la toate materiile de studiu, astfel încât tutorele său l-a îndemnat să încerce să obțină un loc la universitate, unde în cele din urmă a fost admis pentru a studia literatura engleză.

”Nu pot spune că asta mi-am dorit dintotdeauna, pentru că nici măcar nu visam să ajung la universitate”, a declarat Geoff Edwards, care a admis că după ce a trăit atâta timp pe străzile din orașul Cambridge reprezintă un privilegiu nesperat, să poată trece dincolo de porțile universității.

SHARE