Povestea unei tinere fără adăpost care a fost admisă la Universitatea Stanford - video

13 Iul 2017
  • Povestea unei tinere fără adăpost care a fost admisă la Universitatea Stanford - video

În urmă cu aproape trei ani de zile, în noiembrie 2015, a fost evacuată din casa în care locuia alături de mama sa și de cele două surori, și a fost nevoită să doarmă pe la rude, prin moteluri și adăposturi sociale...

În ciuda situației extrem de dificile, Megan Faircloth a adunat determinare și voință de a reuși, a strâns din dinți și și-a continuat studiile, eforturile fiindu-i răsplătite: a absolvit pe primul loc liceul și, cel mai important, a fost acceptată la prestigioasă Universitate Stanford, relatează ABC News.

În 2015, Megan și familia ei locuiau cu chirie, fără să fi semnat în prealabil și un contract de închiriere. Când proprietarul casei a murit pe neașteptate, familia a fost evacuată. Curând după aceea, mama, Melva Faircloth, a ajuns pe masa de operație, fiindu-i înlăturată o tumoare. Recuperarea a făcut imposibilă găsirea unui loc de muncă. Rudele le-au ajutat financiar atât cât au putut, spune Megan.

"În fiecare zi, când ne întorceam de la școală, mama trebuia să găsească bani pentru a plăti o cameră la motel (...) Trebuia să ne gândim de fiecare dată unde urma să ne petrecem noaptea, îmi era greu să-mi fac temele și era epuizant să alergăm toată ziua dintr-un loc în altul. Nu aveam prea mulți bani pentru mâncare. Uneori, trebuia să-mi fac temele afară, în parcuri sau în mașina noastră. Era teribil de dificil, mai ales dacă tema îmi cerea acces la internet", mărturisește tânăra.

Când a aplicat pentru Universitatea Stanford, Megan nu avea nicio adresă. "Am ținut toate astea în mine... Până atunci, nu m-am gândit vreodată la Stanford sau că aș fi putut ajunge la o universitate de top. M-aș fi mulțumit să fiu admisă oriunde, pentru că nu voiam nimic altceva decât să am acces la educație", a explicat tânăra.

Povestea tinerei fără adăpost care a fost admisă la Universitatea Stanford

SHARE