Ce răspunde Putin la întrebarea dacă a recrutat-o pe Melania Trump la Summitul G20, din 2017

10 Mar 2018

Vladimir Putin și Melania Trump au atras atenția lumii întregi după apariția în media a imaginilor dialogului pe care l-au avut la cina organizată cu ocazia Summit-ului G20, ce a avut loc la Hamburg, în iulie 2017.

  • Ce răspunde Putin la întrebarea dacă a recrutat-o pe Melania Trump la Summitul G20, din 2017

Media americană a comentat în special imaginile în care soția lui Donald Trump se amuză la glumele făcute de Putin.

Într-un recent interviu publicat de media rusă, Putin spune că în timpul cinei de la Summit-ul G20, a făcut conversație atât cu Melania Trump, cât și cu Emanuela Mauro, soția prim-ministrului italian Paolo Gentiloni, aflată în fața sa, pe latura opusă a mesei. 

Putin a declarat că cele două doamne au fost interesate de ajutoarele primite de mame din partea statului rus.

”Erau foarte interesate de acestă problemă, fiind surprinse de cât de importante sunt beneficiile noastre în ceea ce privește maternitatea”, a declarat Putin, citat de rt.com.

”Le-ați recrutat?”, întreabă curios realizatorul interviului, jurnalistul Vladimir Solovyev, inspirat se pare de o relatare anterioară a lui Putin despre experiența sa în domeniu, atunci când activa în cadrul KGB, în Germania.

”Nu, n-am mai făcut așa ceva de foarte mult timp, deși obișnuiam să fac asta cu plăcere, a fost meseria mea mulți ani de zile”, a răspuns Putin.

Putin a mai spus că au mai discutat despre minunatele priveliști rusești, despre urșii din Kamceatka, despre tigri siberieni și despre pescuit.
”Așa cum era de așteptat în astfel de cazuri, m-am lăudat puțin. Nu ai cum să vorbești despre pescuit fără să exagerezi un pic”, a glumit președintele rus.”.

SHARE