Păzea! Orășel din Texas, în alertă din cauza "valului" de escrocherii comise de țigani din România

05 Ian 2017
  • Păzea! Orășel din Texas, în alertă din cauza "valului" de escrocherii comise de țigani din România

Exasperați de numărul mare de plângeri depuse de cetățeni, dar și companii, autoritățile texane din localitatea Abilene au luat hotărârea de a avertiza public populația, în special persoanele în vârstă, cu privire la faptul că pot deveni victime ale escrocheriilor comise de, după propria exprimare, un adevărat val de țigani sosit din România, transmite postul de televiziune KTXS.

Conform poliției locale, foștii noștri compatrioți, ajunși acum pe tărâmuri americane, se pare că trăiesc nomad, în preajma marilor orașe, acționând în localitățile mai mici din preajma acestora, pentru a escroca bani de la persoane sau societăți comerciale.

Membrii grupării sunt suspecți în mai multe escrocherii, care au implicat anumite reparații la locuințele victimelor. Polițiștii susțin că țiganii au mers din ușă în ușă promițând proprietarilor că vor executa mai multe reparații la locuințele lor, cerând bani în avans. Naivi, americanii au dat banii dar reparațiile nu le-au văzut niciodată, "meseriașii" luându-și tălpășița.

De asemenea, ei au fost văzuți cerșind și în prejma supermarket-urilor, folosindu-se chiar de copii pentru a câștiga încrederea victimelor, în special persoane în vârstă.

”Gruparea de crimă organizată a acționat în 20 de state, inclusiv în Texas”, a declarat purtatorul de cuvânt al Departamentului de Poliție din Abilene, Rick Tomlin.  

Polițiștii îi avertizează pe locuitorii din Abilene să nu accepte niciun fel de serviciu din partea unei persoane care nu posedă permis pentru activitatea prestată, eliberat de primăria localității.

SHARE