Un bebeluș, găsit în timp ce mergea de-a bușilea, pe mijlocul străzii - video

12 Mar 2018

Scene incredibile în New York, unde a fost găsit un bebeluș în timp ce mergea de-a bușilea, pe mijlocul străzii, printre maşini.

  • Un bebeluș, găsit în timp ce mergea de-a bușilea, pe mijlocul străzii - video

Din fericire, fetiţa de numai nouă luni a fost observată, din fericire, la timp de trecători, care au alertat imediat Poliția.

După câteva ore a fost identificată și mama fetiţei, care, după propriile declarații habar nu avea cum a ajuns cea mică pe stradă.

Ea le-a spus poliţiştilor că a observat cu stupoare că fiica ei, pe care o ştia în scaunul de copil, pe bancheta din spate a maşinii, a dispărut. În acel moment s-a întors din drum să o caute.

Și martorii, dar și polițiștii au considerat că mama a încercat să-şi abandoneze copilul, drept pentru care a fost pusă sub acuzare pentru punerea în pericol a unui minor, iar autorităţile i-au luat toţi cei patru copii.

SHARE