Un pescar, aproape să fie omorât de peștele pe care l-a prins!

12 Oct 2017

Un britanic a fost la un pas să fie ucis de peștele pe care tocmai îl prinsese. După ce a scos peștele din cârlig, pescarul a dorit să facă o glumă și a mimat că sărută prada, moment în care peștele de 14 centimetri i-a sărit în gură și a rămas blocat, relatează The Guardian.

  • Un pescar, aproape să fie omorât de peștele pe care l-a prins!

Peștele, din specia limba de mare - a ajuns până în traheea bărbatului, blocându-i respirația și provocându-i un stop cardiac.

Prietenii au sunat la numărul de urgență și i-au acordat primele îngrijiri medicale până la sosirea echipajului de urgență.

”Băieții l-au resuscitat foarte bine, după instrucțiunile date de colegii din camera de gardă”, a declarat unul dintre paramedicii care a intervenit în acest caz.

”Era clar că trebuia să scoatem peștele înainte să ajungem la spital pentru că nu avea șanse de supraviețuire. Am folosit un laringoscop pentru a extinde complet gura și gâtul.

Cu un forceps am reușit să prind coada peștelui și să trag încet ca să nu o rup, deși înotătoarele și branhiile rămâneau blocate. Eram conștient că aveam o singură șansă de reușită și, dacă peștele se rupea, pacientul nu mai avea nicio șansă”, a mai spus paramedicul.

În cele din urmă, la a șasea încercare, peștele a fost scos, bărbatul a fost oxigenat și transportat la spital.

”Nu am mai intervenit într-un caz atât de ciudat și nu cred că va mai fi cazul. Ne bucurăm că bărbatul nu a suferit efecte secundare în urma stopului cardiac”, a adăugat el.

SHARE