Ce a scris adorabilul Prinț George că-și dorește de la Moș Crăciun

30 Noi 2017

În timpul unei vizite pe care a efectuat-o în Finlanda, Prinţul William nu putea să rateze chiar întâlnirea cu Moş Crăciun, mai ales că avea o misiune specială, aceea de a-i înmâna o scrisoare din partea fiului său, adorabilul Prinț George...

  • Ce a scris adorabilul Prinț George că-și dorește de la Moș Crăciun

Întâlnirea s-a petrecut într-un târg de Crăciun din capitala finlandeză, Helsinki, informează Telegraph.

”Trebuie neapărat să-ţi dau această scrisoare. Nu are prea multe pretenţii, doar una, aşa că îmi închipui este în regulă“, i s-a adresat William Moşului.

 

George nu e un copil care-și dorește să se răsfețe, așa că din cele cinci spații în care putea să-i spună Moșului ce-și dorește a completat doar unul. În schimb, pentru a primi cadoul de Crăciun, micul prinț a spus că anul ce a trecut nu a fost deloc obraznic, ci mai mult drăguț

 

În scrisoarea pe care tatăl său i-a înmânat-o lui Moș Crăciun, Prințul George spune că și-ar dori să găsească sub bradul de Crăciun un singur cadou - o mașină de poliție.

Moş Crăciun nu a primit încă nicio veste de la sora mai mică a lui George, Prinţesa Charlotte, care are doar doi ani.

SHARE