Vrea să zboare cu o rachetă făcută de el ca să demonstreze că Pământul e plat - video

22 Noi 2017

Un californian, pe lângă faptul că vrea să atragă atenția asupra sa, și implicit bani în conturi, ține să să demonstreze că Pământul este plat și a ales să se lanseze cu o rachetă construită chiar de el.

  • Vrea să zboare cu o rachetă făcută de el ca să demonstreze că Pământul e plat - video

Mike Hughes vrea să arate că ideea că Pământul are o formă sferică este doar o invenție a cosmonauților, printr-o metodă originală: va fi lansat, sâmbătă, dintr-o rachetă făcută din materiale reciclabile, la peste 500 de metri înălțime.

The Washington Post relatează că, dacă va supraviețui după această ispravă ce urmează să se desfășoare în deșertul Mojave, aceasta va reprezenta doar prima fază a ambițiosului său program prin care vrea să demonstreze că Pământul este plat.

Hughes, șofer de limuzină, în vârstă de 61 de ani, dorește să fotografieze pământul atunci când va ajunge la înălțimea maximă.

”Voi închide toate discuțiile despre acest pământ rotund”, a spus Mike Hughes, la o acțiune de strângere de fonduri cu adepții teoriei pământului plat.

El a mai declarat că NASA este controlată de ”masonii pământului-rotund” și că Elon Musk, CEO Tesla, produce ”rachete false” din dirijabile.

Deși a recunoscut că încă mai are multe de învățat despre cum se construiește o rachetă, Hughes s-a remarcat în 2002 printr-o săritură cu limuzina, întâmplare care a fost inclusă în Cartea Recordurilor.

Prima rachetă a construit-o în 2014, iar după lansare a stat în spital două săptămâni din cauza rănilor. Cu toate acestea, el a susținut că e singurul care a zburat, în timp ce astronauții sunt actori plătiți care sunt filmați în studiouri. 

Acum a lansat o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter, reușind să convingă oamenii să doneze peste 300 de dolari din cei 150.000 propuși. Pe o altă pagină, Go Fund Me, el a strâns aproape 8.000 de dolari.

SHARE