Viața e frumoasă și la 86 de ani! Cu zâmbetul pe buze, la săniuș

06 Mar 2018

Mda, atunci când te apropii de 90 de ani, parcă nu-ți mai vine să muști din viață cu energia cu care îți aduci aminte c-ai făcut-o în alte vremuri. Și totuși, când sufletul ți-o cere, și mintea și corpul te lasă să-ți împlinești dorințele. Din păcate, pentru noi, românii, nu ne întâlnim cu genul acesta de senectute, ci cu cozi la medicamente, la doctori, la reduceri...

  • Viața e frumoasă și la 86 de ani! Cu zâmbetul pe buze, la săniuș

Fotografia în care o bătrânica de 86 de ani şi nepotul ei se bucură de săniuş, sfidând ciclonul arctic care s-a abătut și asupra Irlandei, s-a răspândit cu repeziciune în mediul virtual, cucerind inimile tuturor. 

”Nu aş fi făcut-o dacă nu era pentru nepotul meu, Jack. Ştiam că el va fi în spatele meu şi voi fi în siguranţă. Iniţial, i-am văzut pe cei din jurul meu cum se distrau şi am zis să încerc şi eu – a fost impulsul momentului. La început mi-a fost frică, dar apoi a devenit distractiv“, a mai povestit bunicuța pentru BBC. 

”Ştiam de la început că se va așeza pe sanie. Toţi oamenii se uitau la noi – a fost genial. A şi ţipat în timp ce coboram, a fost foarte amuzant. Buni e foarte activă şi nu se dă în lături de la nimic. Mă bucu că imaginea a devenit virală“, a declarat şi nepotul Jack. 

”Joc tenis de câteva ori pe săptămână şi fac înot. Nu pot sta locului. Am nouă nepoţi şi un strănepot grozav“, spune Eileen, după cum se vede, o persoană activă pentru vârsta ei. 

În ceea ce priveşte popularitatea pe care a dobândit-o în mediul online, Eileen se decară încântată: ”Sunt uimită de reacţiile stârnite, nu m-am gândit niciodată că va avea un asemenea impact.“ 

”În timpul verii înoată în fiecare zi, indiferent de vreme, se și rujează. E minunat că imaginea în care apare se bucură de o asemenea popularitate, oameni din toată ţară îşi îndeamnă acum bunicii să facă acelaşi lucru. E grozav şi pentru că oamenii tind să creadă despre vârstnici că sunt lipsiţi de putere şi nu mai au chef de viaţă, iar această fotografie demonstrează că nu este deloc aşa. Eileen este o sursă de inspiraţie pentru toţi din familia noastră, pentru prietenii noştri şi pentru oricine o cunoaşte“, a declarat jurnaliștilor nora sa.

SHARE