Un român cu care merită să ne mândrim! Florin Talpeș, milionarul care stă la bloc și merge cu metroul

22 Iun 2018

Florin Talpeş este Chief Executive al grupului Bitdefender, cel mai mare producător de software din România, iar soluţiile de securitate informatică produse de compania sa se clasează pe primele locuri în testele de specialitate efectuate la nivelul mondial.

  • Un român cu care merită să ne mândrim! Florin Talpeș, milionarul care stă la bloc și merge cu metroul

Cercetarea şi dezvoltarea produselor se face aici, în România, dar compania condusă de Florin Talpeş are birouri în 11 ţări și peste 1.400 de angajați din lumea întreagă.

Un român de la care avem ce învăța... Spre deosebire de alţi romani cu bani, care au cheltuit adevărate averi pe vile, yachturi sau maşini luxoase, el locuieşte tot la bloc, Florin Talpeş locuiește tot la bloc și călătorește uneori chiar și cu metroul.

Părinţii săi sunt originari din Fâstâci în Vaslui, iar copilăria și-a petrecut-o în Tara Moţilor, la Brad, acolo unde tatăl său lucra în mină. A făcut liceul la fără frecvenţă, dar asta nu pentru că era un elev slab pregătit, dimpotriva, a terminat Facultatea de matematică din Bucureşti în 1981 printre cei mai merituoşi absolvenți şi a lucrat înainte de 1989 în cercetare.

’”În 1957-1958 România devenea una dintre primele ţări, 8 ţări, doar 8 ţări din lume care reusies să proiecteze şi să construiască un calculator electronic. Era foarte diferit faţă de ce e acuma, capacitatea lui era extrem de mică, dar România era în top, era chiar în vârful listei. Platforma asta pe vremea aceea se numea platforma electronică Pipera, când s-a înfiinţat la sfârşitul anilor ’60, acum peste 50 de ani, Sillicon Valley care este un fel de miraj al tehnologiei mondiale, e o regiune din California, nu prea, atunci se năştea, nu era cunoscută”, spune Florin Talpeș.

Experienţa lui Florin Talpeş se reflectă şi în filosofia pe care o aplică vieții sale, în fiecare zi. “Viaţa îţi oferă suficiente ocazii încât să greşeşti mult. Succesul nu se obţine din succese, succesul se obţine din eşecuri. Deci până la urmă când străbaţi un drum de acolo până aicea sunt multe lucruri care nu ies.Dar dacă înveţi sufficient de repede şi de bine din ce se întâmplă, atunci ai şanse mari să-ţi corectezi mereu drumul şi să ajungi la ţinta pe care ţi-ai propus-o tu cu echipa”, declară Florin Talpeș.

“E adevărat că la noi dacă te uiţi la părinţi, părinţii văd la alţi părinţi şi-l lauda că e cuminte, ceea ce poate să fie o laudă complet greşită. Nouă nu ne trebuie copii cuminţi, copii educaţi înseamnă altceva. Un copil educat nu înseamnă un copil care stă la locul lui, e o cultură în care noi penalizam greşelile.

Atunci când cineva greşeşte tindem să-l penalizăm, să plătească pentru greşeală. O cultură în care tot timpul îi spui, prostule, de ce-ai făcut aşa, n-ai dat bine, trebuia să schimbi, tot timpul când îl penalizam în timp se crează o cultură în care eu încep să mă lovesc, eu încep să mă pedepsesc ca să evit pedeapsa celorlalţi.

Asta înseamnă că încep să zic eu, “ce tâmpit sunt, ce prost sunt”, şi încet încet încep să-mi sap încrederea în sine şi în timp se vede. Şi atunci când sunt într-o situaţie în care trebuie să  dau maximum, să mă focalizez pe mine “nu sunt sufficient de bun, s-ar putea s-o dau în bară”.

Ori la noi în Bitdefender conceptul e destul de simplu, am greşit, ceea ce mi se pare absolut normal: învaţa repede şi bine din greşeală pentru că întotdeauna ne uităm la ce urmează”, mai spune Florin Talpeș.

Nu conduce maşina, a renunţat la şcoala de şoferi, pentru că i se pare că ar pierde timpul. “E un timp interesant, e un timp care poate fi folosit. Prefer să lucrez ceva, să citesc ceva în timp ce maşina merge şi să nu uităm că deplasarea în Bucureşti poate să îţi ia ceva timp, între 15 şi 30 de minute este orice deplasare în Bucureşti. Cel mai mult folosesc taxiurile şi Bucureştiul are două aplicaţii interesante Startaxi şi Clevertaxi, folosesc din când în când Uber, folosesc din când în când metroul, fac cum zicem noi carsharing cu colegi de-ai mei”, declară Talpeș.

 

 

Copii familiei Talpeș, Nicoară şi Crişan, doi gemeni, au studiat afară. “Dacă reuşiţi, dacă sunteţi admişi la una dintre cele mai bune Universităţi din SUA, noi vă susţinem. Şi chiar au fost admişi la 5 dintre cele mai bune universităţi şi au terminat la Nothwestern”, le-au spus părinții.

Gemenii Talpeş s-au întors în ţară, dar nu vor deocamdată să lucreze în compania fondată de tatăl lor şi încearcă să reuşească pe cont propriu.

“În cazul meu a fost pas cu pas, la cei mai tineri, nu, trebuie să ajungă acolo.Şi dacă nu dai semne că ajungi repede acolo s-ar putea ca asta să-ţi sape puţin încrederea. Da, eu înţeleg pentru copiii e o presiune enormă. Şi e adevărat că văd că sunt foarte multe cărţi din astea de motivare, sunt oameni mari din economie, mari întreprinzători, Steve Jobs şi alţii şi dacă nu reuşeşti să citeşti corect biografiile lor s-ar putea să-ţi setezi greşit visele. Să nu uităm că Steve Jobs şi Apple este cea mai valoroasă companie din lume, din zeci de milioane, din sute de milioane de companii. E bine să visezi, dar atunci când vorbeşti de obiective e bine să fii atent cum ţi le defineşti”, spune Florin Talpeș.

Florin Talpeş a realizat în urmă cu ani de zile ca pentru a avea succes în proiectele sale de dezvoltare, industria IT are nevoie de oameni bine pregătiţi. Aşa că sprijinit un proiect numit “Viitori olimpici”, copii care erau răsplătiţi pentru participarea la olimpiadele judeţene în toată ţara.

“Stimulam copiii să participe la formarea lor pe matematică încă din clasa a IV-a. Şi proiectul ăsta a început acum încă mai bine de 10 ani şi poate o creştere a numărului de candidaţi a avut-o şi proiectul ăsta de Viitori olimpici. Dar vedeţi că el nu e un proiect care dă rezultate imediat”.

SHARE