Povestea impresionantă a germanului întors să trăiască ultimii ani în satul natal din România. Uitat de rude și prieteni în morgă

16 Mai 2018

Hans Joachim Nohre era un pensionar german, reîntors de peste un deceniu în satul în care se născuse, Romos, într-o veche comunitate de saşi, la poalele Munţilor Orăştiei.

  • Povestea impresionantă a germanului întors să trăiască ultimii ani în satul natal din România. Uitat de rude și prieteni în morgă

De peste o săptămână, trupul neînsufleţit al lui Hans Joachim Nohre se află într-un frigider la morga spitalului din Deva.

În ultimele luni aproape ajunsese pe drumuri, spun foştii săi vecini, în urma unei relaţii eşuate cu o româncă şi după ce ar fi vândut casa din Romos.

Înainte de a muri germanul postase pe pagina sa de Facebook un mesaj născut de delirul produs de boala gravă de care suferea, anunțată prietenilor cu câteva luni mai devreme, de la care își luase rămas bun, tot pe rețeaua de socializare.

”Sunt otrăvit. Sunt în cea mai rea formă. Întreaga zi am auzit telefonul sunând şi nu îl găsesc. Aceşti nemernici mă ucid în linişte”, scria el.

Aflat în stare din ce în ce mai gravă, dresorul de câini de vânătoare, în curtea căruia se adunau toţi cei care voiau să înveţe aceasta meserie a murit în spital, singur, în 7 mai 2018. 

Medicii spitalului din Deva au încercat să dea de familia pacientului decedat, însă calea birocratică durează, inevitabil, mult mai mult decât ar trebui.

Unul dintre doctori a reușit să o găsească pe fosta soție, stabilită în Statele Unite și chiar și de fiica sa din Germania. Fosta soție  a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în care îşi exprima regretul faţă de moartea lui Hans iar fiica s-ar fi declarat fără soluție în situația în care soarta i-a adus tatăl.

Medicul Dan Mărculescu, şeful Serviciului de Medicină Legală Hunedoara, a declarat, pentru cotidianul Adevărul, că au mai fost cazuri în care aparţinătorii au fost aşteptaţi vreme îndelungată pentru a ridica rudele decedate de la morgă, unii chiar şi cinci – şase luni. Cel mai probabil, dacă acestea nu-și doresc să se ocupe de înhumarea germanului, sarcina îi va reveni comunităţii.

Mircea Pătârjan, primarul din Romos, susţine că primăria este dispusă să se ocupe de înmormântarea germanului, în cimitirul bisericii evanghelice din sat, dacă rudele nu o vor face.

Deocamdată, trupul sasului întors în România rămâne într-unul din frigiderele morgii din Deva, iar câinele său, ridicat în două labe pe poartă, pare să fie singura ființă care îi simte lipsa și care-l așteaptă să revină.

SHARE