Bătrână din România, supraviețuitoare experimentelor doctorului Mengele: ‘Nu am aflat niciodată ce substante ne-au fost injectate'

07 Mar 2018

Eva Mozes Kor s-a nascut in Romania, in Ardeal, acum mai bine de 80 de ani. Ea si sora geamana, care a murit in urma cu cativa ani, au supravietuit experimentelor lui Josef Mengele, la Auschwitz. Traieste de multa vreme in Statele Unite ale Americii, si-a vazut fiul biruind in lupta cu cancerul si i-a donat un rinichi sorei sale, care, din cauza injectiilor facute in lagar, nu I s-au mai dezvoltat unele organe interne. 

  • Bătrână din România, supraviețuitoare experimentelor doctorului Mengele: ‘Nu am aflat niciodată ce substante ne-au fost injectate'

“M-am nascut in 1934 si am avut o sora geamana. Miriam si cu mine aveam doi frati mai mari si locuiam intr-un sat neinsemnat, in Transilvania, Romania”, isi incepe povestea Eva Moses Kor. 

In 1944, surorile si intreaga familie au fost deportate la Auschwitz. Nu imi dadeam seama ce se intampla, dar odata ajunsi acolo, oamenii erau selectati care sa fie omorati si care sa traiasca. Multimea era dezorientata, unii plangeau, altii tipau, se impingeau, cainii latrau. La un moment dat, m-am intors si am realizat ca tata si surorile mai mari disparusera de langa noi. Nu i-am mai vazut niciodata!

Si, in acelasi timp, am vazut un soldat care striga sa iasa in fata cuplurile de gemeni, ne-a vazut, a intrebat-o pe mama daca suntem gemene. Mama a intrebat, la randul ei: «Daca sunt, vor avea o soarta buna?», iar nazistul a raspuns afirmativ, apoi a confirmat si mama. Soldatul ne-a impins pe noi la dreapta si pe ea la stanga, plangeam impreuna. N-am apucat nici sa-mi iau ramas bun de la ea si nici nu credeam ca este ultima oara cand o vad”, si-a continuat Eva povestirea.

“Eram supranumiti «gemenii lui Mengele» si aveam sa aflu mai tarziu ce insemna asta. Mengele avea si el un supranume, I se spunea “Ingerul mortii”, din cauza ca facea experimente pe gemeni. Misiunea lui era sa descopere modalitati noi de crestere a natalitatii rasei ariene. Mengele ne numara in fiecare dimineata, pentru ca voia sa stii pe cati dintre noi isi putea face experimentele.

Pe mine s-au facut doua tipuri de incercari. Lunea, martea si vinerea, sora mea si cu mine eram puse sa ne dezbracam, alaturi de alti gemeni. Stateam goi mai bine de opt ore pe zi, si imi masurau fiecare segment din corp, date pe care le compara, apoi, cu cele ale sorei mele. Miercurea, joia si sambata ne recoltau sange pentru analize, dupa care imi faceau minim cinci injectii in mana dreapta. N-am stiut nici atunci si nu stiu nici acum ce substante ne injectau. 

Dupa una dintre acele injectii, m-am imbolnavit grav si am facut febra foarte mare. Mainile si picioarele se umflasera si ma dureau ingrozitor. Tremuram de frig, desi eram in august si soarele ardea puternic. Mi-au aparut pete rosii, uriase, pe tot corpul. Am fost transportata imediat la “spital”, care functiona intr-o baraca, plina de oameni care erau mai mult morti decat vii. In dimineata urmatoare, Mengele a venit impreuna cu alti patru doctori. Nu m-a examinat, au privit doar evolutia febrei trecuta in fisa, apoi a zis “Pacat ca moare asa tanara. Mai are doua saptamani de viata”.

Din urmatoarele doua saptamani, imi reamintesc doar ca, la un moment dat, cand ma taram pe podeaua baracii, mi-am pierdut constienta. Mi se invartea in minte un singur gand, ca trebuie sa supravietuiesc. In 14 zile, febra a scazut, m-am simtit mult mai bine. Dupa inca alte trei saptamani, am fost readusa langa Miriam, care statea in pat, privind pierduta intr-un punct mort. Mi-a spus ca nu-mi va vorbi niciodata despre ce I s-a intamplat.

Mi-a povestit abia in 1985 ca a fost supravegheata neincetat in timpul celor doua saptamani cand Mengele mi-a spus ca nu voi mai trai mult. Apoi, a fost injectata cu o multime de alte substante, care au facut-o sa se simta foarte rau. Aveam sa aflam multi ani mai tarziu, cand, maritata in Israel, dupa cel de-al treilea copil, rinichii i-au cedat. La radiografie s-a dovedit ca rinichii ei s-au oprit din crestere la zece ani. I-am donat eu un rinichi. Un an mai tarziu, s-a imbolnavit de cancer la vezica urinara. Doctorii ne tot spuneam sa ne cautam dosarele de la Auschwitz. Nu le-am gasit niciodata si n-am aflat niciodata ce subtante ne-au fost injectate. Sora mea a murit in 1993.

In 1992, am vizionat un documentar despre gemenii de la Auschwitz, in care aparea si un doctor care il ajutase pe Mengele la experimente. Avem sa aflu ca il cheama Munch, l-am sunat si l-am invitat la Boston. N-a vrut sa vina in America, ci m-a chemat sa-l vad in Germania. Nu planuisem sa-l descos, dar m-am pomenit intreband daca a fost vreodata intr-o camera de gazare, daca stia cum functionau, si el imi raspundea dand in cap, ihim, ihim, apoi mi-a spus ca acesta era cosmarul fiecarei zile a lui de dupa incheierea razboiului.  

Mi-a povestit apoi ca se uita apoi, cu o luneta, la fiecare camera de gazare, dupa ce erau ingramaditi oamenii acolo. Cand nu mai misca nimeni, semna un singur act de deces pentru toti. Fara nume, doar numarul celor morti acolo. L-am iertat pe dr Munch.

Am aflat atunci ca am puterea de a ierta, ca imi apartine. Nu credeam ca sunt atat de puternica. Dar abia atunci m-am simtit libera de Auschwitz, libera de Mengele. Iertarea este un semn de vindecare sufleteasca si mentala. Nu putem schimba ce s-a intamplat, dar putem schimba cum ne raporta la acea tragedie infioratoare”, si-a incheiat istoria romanca.

SHARE