Cum și-a descoperit sufletul maghiar o olteancă: 'Am trăit 35 de ani ca româncă, am renăscut ca unguroaică!'

19 Ian 2018

Cum se poate transforma o olteancă get-beget în unguroaică? Una dintre metode, dar nu un exemplu, ni-l oferă Roxana Tudor, o economistă în vârstă de 37 de ani, originară ca și Amza Pellea din Băilești - un accident banal, aproape ca în poezia lui Minulescu...

  • Cum și-a descoperit sufletul maghiar o olteancă: 'Am trăit 35 de ani ca româncă, am renăscut ca unguroaică!'

Roxana Tudor nu știa nimic despre cultura maghiară până în 2015, când, din nefericire, a fost nevoită să stea o lungă perioadă la pat, după ce biblioteca din casă s-a prăbușit peste ea.

Momentele de angoasă din timpul imobilizării le-a tratat cu muzica lui Zámbó Jimmy, un îndrăgit artist din Ungaria, care a murit în 2001.

Atrasă de muzică, după refacere, a vrut să înţeleagă versurile cântecelor care au ”vindecat-o” și a început să înveţe singură limba maghiară, să descopere cultura, arta, istoria, bucătăria, modul de viaţă, spiritul maghiar... A ajuns să fie foarte îndrăgită de maghiarii din Ardeal (şi nu numai), în special de secuii. Iar sentimentele au fost reciproce, mai ales după ce Roxana a început să călătorească în Ţinutul Secuiesc.

De abia după toate acestea, Roxana spune tuturor că în ea ”trăieşte lacrima, dar şi zâmbetul maghiar” și că îmbracă cu plăcere costumul popular secuiesc şi că trăieşte ungureşte..

Ea face parte şi din proiectul ”MaghiaRomânia”, unde contribuie cu idei care ilustrează pasiunea ei pentru lumea maghiară, încurajând cunoaşterea reciprocă şi dialogul interetnic.

”Îi povesteam unui prieten maghiar la începuturile maghiarizării mele ceva de genul: «Sunt conştientă că voi avea o viaţă grea; voi fi cumva prinsă între două naţii - românii mă vor acuza mereu de trădare, iar maghiarii mă vor acuza că nu am sânge maghiar, că sunt prefăcută şi că niciodată nu voi fi cu adevărat maghiară; mereu voi suferi; dar nu pot altfel, nu eu îmi aleg emoţiile şi iubirea; ei, ceilalţi, mă vor iubi maghiară sau nu mă vor iubi deloc; oricât mă va durea; nu există altă cale!».

Am văzut că scria un maghiar ieri că în principal mă interesează să obţin cetăţenia, că acesta ar fi scopul. Cetăţenia mi-o doresc din tot sufletul pentru a mă simţi completă... Până şi mama mea, româncă, mereu îmi spune aşa - nu eşti maghiară, nu te mai prosti! uită-te ce scrie în buletin! Şi aceste lucruri mă afectează, recunosc. Este adevărat că şi fără acte eu voi simţi la fel, apartenenţa sufletului la o naţie nu stă într-un buletin. Ce simt eu n-ar putea încăpea în niciun act din lume! Dar, pe lângă faptul că aş fi mândră să aparţin şi social ţării care îmi ocupă sufletul, un alt aspect este acela că m-aş simţi cumva mai puternică în faţa acelora care mi-ar reproşa «nu eşti maghiară, degeaba spui că te identifici cu naţia maghiară!»”, a declarat Roxana Tudor, pentru cotidianul Adevărul.ro.

Roxana Tudor a oferit chiar și interviu pentru cotidianul Magyar Hirlap.

“O melodie ungurească a vindecat-o, cultura maghiară a vrăjit-o, iar în final a decis să devină unguroiacă. Iată povestea inedită a Roxanei Tudor, managerul unei firme de publicitate din Bucureşti”, scrie Magyar Hirlap. Vom reda câteva fragmente importante din acest interviu.

De unde a răsărit conştiinţa maghiară? Aveţi rădăcini maghiare?

Nicio rădăcină. Sunt din Oltenia, regiunea de sud a României. În urmă cu opt ani m-am mutat în Bucureşti, să pot lucra în domeniul pentru care m-am pregătit. Sunt manager de dezvoltare la o agenţie de publicitate. Înainte, nici măcar nu simpatizam cu cultura maghiară, nici cu cuvinte ungureşti nu prea m-am întâlnit. Şi, dintr-o dată, a căzut peste mine o bibliotecă…

O bibliotecă?

Da. Acasă. Aproape că mi-a fracturat coloana vertebrală. S-a întâmplat în mai 2015. Luni de zile am umblat prin spitale, am fost legată de pat, abia mâncam, zi şi noapte urlam de durere. O melodie ciudată maghiară îmi răsuna în urechi, pe care am ascultat-o înainte de accident. A fost o piesă de la Zámbó Jimmy. Ştiu că nu e cea mai profundă muzică, dar pentru mine a fost ca un medicament, care mă liniştea. Apoi, am început să cercetez despre melodie şi limbă. Am încercat să învăţ maghiara de la zero, în special cu ajutorul internetului. Degeaba am încercat să reţin numele pieselor. Cu toate că am un hobby pentru limbile străine, vorbesc engleză, franceză, italiană, un pic de bulgară, portugheză sau ebraică, dar şi puţin germană, spaniolă, turcă şi persană, limba maghiară mi s-a părut imposibilă. Am şi vrut să renunţ, dar era deja prea târziu. A devenit parte din mine. Cred că dacă ceva te-a făcut să rămâi în viaţă, va rămâne cu tine mereu. Am cumpărat cărţi, am ascultat muzică maghiară - şi acum cânt mai bine în maghiară decât vorbesc, am început să mă împrietenesc cu maghiarii…

Ce au spus despre asta cei din jurul tău?

Familia şi prietenii s-au gândit că e o glumă proastă, au sperat că mă voi vindeca, că renunţ la toate. Unde ajungi cu limba maghiară? Mă întrebau. Am răspuns că tocmai ei îi datorez viaţa, şi că nici nu mai pot să trăiesc fără ea. Până la urmă au înţeles şi ei că m-am schimbat, că inima mea e deja maghiară. De atunci, la locul de muncă mi se spune «unguroaic[» , prietenii mă întreabă despre cultura maghiară, despre obiceiuri şi gastonomie. Mă face fericită să le pot vorbi despre minunea care există lângă ei. Desigur, sunt şi români care mă blestemă că «am trecut în echipa adversă» , mă consideră trădătoare, ba chiar mai mult, dar asta deja nu mă interesează. Este problema lor dacă sunt atât de limitaţi. Maghiarii însă m-au primit cu braţele şi inimile deschise…Am primit sute şi sute de mesaje de la necunoscuţi. Cele mai multe sunau aşa: «Jos pălăria!» sau «Ești ambasadoarea inimilor», ba chiar «Ai sânge de olteancă dar eşti o ciudăţenie cu inimă maghiară. De multe ori citeam cu ochii în lacrimi. Colecţionez însă şi urmele trecutului.

Cum ar fi?

De exemplu, colecţionez vechile cărţi poştale maghiare. Cea mai veche are 110 ani. Colecţionez şi documente vechi din Ungaria şi Ardeal… Am început să strâng şi cărţi maghiare vechi.

Aţi călătorit în Ungaria?

Da. Budapesta a fost o dragoste la prima vedere şi înainte de accident. M-am simţit acasă acolo, poate că a contat şi faptul că şi eu am crescut lângă Dunăre. Numeroasele monumente, clădirile, Parlamentul, aerul, zâmbetele, ospitalitatea, toate acestea m-au atins. Ca şi cum strămoşii mei m-ar fi chemat să vadă ţara sfântă, inima mea aparţine acestui lucru…Am primit numeroase invitaţii acolo, sentimental e că mă duc în vizită la rude. Desigur, duc şi flori la mormântul lui Zámbó Jimmy…

Bănuiesc că de atunci s-a mai lărgit paleta muzicală.

Sigur, acasă, la locul de muncă şi pe drum ascult muzică ungurească. Imnul secuiesc a dat tonul, dar ascult şi Ismerős Arcok, Edda Művek, Omega, Koncz Zsuzsa, Rúzsa Magdi, Budapest Bár şi mulţi alţii,

Poate că muzica leagă naţiunile, dar o face şi bucătăria. Care e mâncarea preferată?

Cu siguranţă gulaşul, de multe ori gătesc. Îmi place şi păpricaşul, carnea de vită şi friptură de porc, cârnaţi şi multe altele…O mare preferinţă este berea Csiki. Când pot, mă duc la târgul tradiţional maghiar de la Bucureşti…Dar e greu să trăieşti aşa departe de lumea maghiară. Îmi lipseşte limba, oamenii, viaţa de zi cu zi din secuime, nu pot fi înlocuite de televiziunea maghiară sau de internet.
   

De ce nu vă mutaţi într-o regiune maghiară?

Din păcate, nu pot face asta datorită locului de muncă Aşa rămân drumuri multe la Miercurea Ciuc, prietenii de acolo şi «familia mea maghiară». Este măgulitor când mă cheamă la ei. Un om de afaceri de acolo mi-a spus o dată, la plecare, «Roxana, noi suntem din acelaşi sânge!». Aici am scris poezia «Punct«, care vorbeşte despre lucrurile care mă leagă de maghiari… Printre costumele populare, cel de la Harghita este preferatul meu. Îl port cu mândrie. În ziua mea de naştere, cu acest costum am mers la lucru. Una dintre dorinţele mele este să primesc cetăţenia maghiară. Să am un document care să certifice că aparţin acestui popor… Am trăit 35 de ani ca româncă, dar am renăscut ca unguroaică. Sunt ca un copil pentru care totul e nou în această lume şi vrea să cunoască cât mai multe. În fiecare seară îmi fac rugăciunea în limba maghiară, şi sper că Domnul să mă ajute să pot susţine şi sprijini spiritul maghiar în lume.

SHARE