Romanță italiană: paste cu unt, brânză și mult suflet!

15 Dec 2017

Uneori sentimentul singurătății se abate asupra ca ta o furtună. te copleșește, te topește în lacrimi ale neputinței - orice suflet însigurat simte  asta, ce e ciudat e faptul că în cazul de față mărturia e depusă chiar de polițiștii italieni, de chestura din Roma.

  • Romanță italiană: paste cu unt, brânză și mult suflet!

Ca orice poveste și aceasta are eroi săi. Ca orice poveste, deși nu mai suntem contemporani vremurilor apuse, în care nici nu știam că lucrurile se pot petrece și altfel, are un final fericit, care ne umple de speranță, de căldură și de umanitate.

Patru polițiști italieni - Andrea, Alessandro, Ernesto și Mirko - au vrut neapărat să se joace cu mințile și sentimentele noaste, au vrut, și au reușit să demonsteze că  în ciuda tuturor nebuniilor pe care le înghițim în fiecare zi la emisiunile informative, omenirea există, trăiește, e vie!

Chiar dacă încă mai există încă dragoste și armonie între Jole, de 84 de ani și Michele, de 94, uneori, singurătatea în doi devine o povară greu de sportat. Atât de grea, încât să-ți pierzi speranța, îți vine să urli, să zbieri, și o faci atât de tare încât vecinii, speriați, cheamă poliția.

Cuplul de nonagenari a declarat polițiștilor alertați de vecini că succesiunea de informații prezentate la buletinul de știri, despre război, despre atentate, răpiri, abuzuri, chinuri, a provocat izbucnirea lui Jole, cea care i-a făcut pe vecini să creadă că o dramă se petrece în apartamentul lor.

Nu a fost vorba de o crimă, atunci când polițiștii au intrat în apartament bătrâneii nu erau ținta unui șantaj, niciun hoț nu pătrunsese în casa lor, să-i jefuiască, nu erau victime, aparent nu aveau nevoie să fie salvați, erau doar două suflete care se zbăteau în singurătate.

În ciuda faptului că nu există niciun regulament de ordine interioară care să prevadă, riguros, cum trebuie să intervină polițiștii într-un astfel de caz, cei patru eroi ai acestei întâmplări au trăit cu sufletul povestea singurătății celor doi nonagenari, și s-au comportat ca atare.

Pe masa din bucătărie zăceau niște ciorchini de struguri stafidiți, așa că bravii polițiști, în așteptarea ambulanței solicitate pentru verificarea stării de sănătate a celor doi, au gătit - paste cu unt, brânză și, mai ales, cu un ingredient special, atât de rar: cu suflet!

SHARE