Atentie! Gripa face ravagii: 16 oameni au murit şi alţi 600 sunt bolnavi şi internaţi în spitale

08 Feb 2018

Medicii ne avertizează că virusul se împrăştie foarte repede, dar deocamdată nu vorbim despre o epidemie, ci doar despre focare.

  • Atentie! Gripa face ravagii: 16 oameni au murit şi alţi 600 sunt bolnavi şi internaţi în spitale

Mai multe spitale, inclusiv din Capitală, sunt în carantină. Cei care sunt vulnerabili se pot vaccina şi acum, pentru că virusul gripal ne va pândi până în aprilie.

Medicii îi sfătuiesc pe bolnavi să nu confunde gripă cu o banală răceală şi să meargă la control. Un bărbat de 40 de ani din Gornesti-Mures a plătit cu viaţa pentru că nu s-a dus la medic când s-a îmbolnăvit.

După trei zile de spitalizare, bărbatul a decedat. În urma analizelor, medicii au descoperit că a fost răpus de virusul gripei.

Dr. Stelian Caraghiaur, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică Mureş: “Au fost confirmate cinci cazuri de gripă, unul la începutul lui ianuarie, iar patru în aceste zile, din care, din păcate, două decese. Cele două decese sunt gripă cu tulpina AH1N1”, relateaza Pro TV.

Simptomele gripei sunt urmatoarele.

Gripa sezonieră

- Febră - 39-40 grade
- Tuse
- Secreţii nazale
- Oboseală
- Dureri de cap
- Dureri musculare
- Frisoane

Gripa AH1N1

- Febră - 38-38,5 grade
- Tuse
- Secreţii nazale
- Oboseală
- Dureri de cap
- Dureri musculare
- Frisoane
- Stare de vomă
- Diaree

 

 

 

SHARE