Dr. Simona Tivadar: 'Postul a ajuns să fie o ruşine, o îmbuibare...'

04 Apr 2018

Ne apropiem de sfarsitul Saptamanii Mari, deci si a Postului Pastelui, dar nu putem sa nu citam vorbele doctoritei diabetolog Simona Tivadar, referitoare la ce insemna postul pe vremea bunicilor si ce inseamna acum. Daca nu putem aplica acum, poate, in viitor sa ne aducem aminte ca postul nu este nici cura de slabire, nici o modalitate de a deveni mai interesanti si nici de a epata.

  • Dr. Simona Tivadar: 'Postul a ajuns să fie o ruşine, o îmbuibare...'

“Mâncarea de post era o mâncare incomparabilă cu mizeriile care se mănâncă în ziua de astăzi. Postul a ajuns să fie o ruşine, o îmbuibare şi-o alergătură perpetuă după tot felul de produse care au doar această calitate: că nu conţin proteine animale, atât. Ceea ce n-are absolut nicio valoare. Şi eu nu cred că cu bunul Dumnezeu poţi să faci trocuri de tipul: „Eu ţin post şi tu mă faci să câştig la loto“. Cred că postul te învaţă să înduri, iar noi nu mai ştim să îndurăm în timpurile moderne. Cred că postul te învaţă să-ţi stăpâneşti pofta de mâncare şi foamea. Dar în satele bunicilor nu se întâmpla să se înjure în post sau să se facă fapte rele”, a spus dr. Simona Tivadar, pentru Interviurile Adevarul.
 

“Se mâncau foarte multe plăcinte făcute în cuptor, aşa-zisele vărzare în Ardeal, care erau umplute cu lobodă, cu varză, cu ce aveau la îndemână. Sau plăcinte coapte în ulei, dar numai când era dezlegare la untdelemn! Pentru că nu se ungea toată lumea din cap până-n picioare cu margarină, cum se face acum. Şi nu se mestecau toată ziua nuci şi migdale ca acum, când se mănâncă mai multe calorii decât într-o alimentaţie normală şi bineînţeles că oamenii ies din post mai graşi şi mai bolnavi.

Se mâncau şi plăcinte cu silvoiţă, adică dulceaţă de prune făcută la cazan fără zahăr şi fără suc de mere, cum se face astăzi ca să fie cât mai dulce şi să aibă cât mai mulţi carbohidraţi. În plus, se mânca mămăligă multă, foarte multă fasole – de unde veneau şi proteinele vegetale – şi cartofi. Iar mâncarea nu era rea deloc. Îmi amintesc, de exemplu, de un dulce pe care-l făcea bunica mea şi care-mi plăcea în copilărie: „mălaiul“. Adică un fel de prăjitură care în mod normal se făcea cu lapte, cu ou, cu puţin unt, puţin zahăr şi cu un mălai măcinat mare, cu o consistenţă grunjoasă. Se băga în cuptor când se făcea pâine, la sfârşit. Ştiţi cât era de bună? Extraordinară! Şi exista şi o variantă de post a „mălaiului“, care era ceva, evident, mult mai auster.

Dar cuvântul de bază în post era „austeritate“. Şi, în afară de asta, întoarcerea spre Dumnezeu: gândul bun, fapta bună, smerenia. Să ne aducem aminte că acea societate era mult mai înţeleaptă decât noi, neavând însă modalităţi să se informeze şi nici posibilitatea să-şi procure tot felul de produse speciale. Jumătate din zilele anului erau de post. În majoritatea acestor zile consumul de grăsime de orice fel era interzis. Dezlegarea la untdelemn era în zile speciale, nu se mânca grăsime toată ziua bunăziua. În plus, spre deosebire de vegetarianismul absurd, în post există dezlegări la peşte”, a mai spus dr. Tivadar pentru “Adevarul”.
 

 

 

SHARE