Suntem atât de bezmetici încât am cumpăra orice! Apă cu hot-dog la doar 150 de lei jumătate de litru

01 Iul 2018

Lumea e înnebunită să slăbească, nu doar fără efort, ci chiar mâncând. Aberațiile legate de întreținere, diete și sănătate nu sunt ceva nou - de la acadelele care ar tăia pofta de mâncare, la dieta ”Șarpe” (o singură masă enormă pe zi - N.R) sau hot-dog-ul îmbuteliat în apă.

  • Suntem atât de bezmetici încât am cumpăra orice! Apă cu hot-dog la doar 150 de lei jumătate de litru

Într-o pierdere totală de rațiune, se pare că oamenii ar încerca orice produs care promite sănătate de fier și pierdere rapidă în greutate, de aceasta a profitat un canadian - Douglas Bevans - care a ținut să demonstreze că am cumpăra orice produs, oricât de aberant ar fi, atât timp cât are în spate o poveste interesantă și este ambalat frumos.

Bevans a investit 1.200 de dolari în sticle, etichete, branding, tot ce era necesar pentru lansarea unui nou produs.

Când a fost gata, Bevans  a închiriat un stand la un festival din Vancouver, dedicat zilei fără mașini, unde a încercat să-și vândă produsul miraculos - apă îmbuteliată cu hot-dog.

Potrivit lui Bevans, cei care i-au vizitat standul au fost fie foarte confuzi, fie au înțeles gluma din capul locului. Însă unii chiar au cumpărat produsul comercializat la prețul de 37,99 dolari per sticlă sau 75 de dolari - ofertă specială pentru două sticle cumpărate deodată.

Cât a putut să vândă? Răspuns echivalent cu numărul de persoane care au fost fraierite. Ei bine, Bevans a vândut nu mai puțin de 60 de litri, echivalentul a 120 de sticle, încasând într-o singură zi peste 4.500 de dolari.

Cum a reușit performanța de a face profit de aproape 300%? Simplu! Le-a spus clienților că apa cu hotdog ajută la slăbit, sprijină memoria și sănătatea creierului în general și ajută la menținerea unui aspect mai tânăr.

Pe pliantele care făceau reclamă produsului scria la un moment dat că este vorba despre o farsă, dar puțini au fost cei care s-au obosit să citească și partea asta...

SHARE