Forbes. Ce fenomen va conduce la creșterea numărului seismelor de mare intensitate în 2018

20 Noi 2017

Fenomenul care ar duce la creșterea numărului cutremurelor în 2018
Numărul seismelor de mare intensitate va crește pe plan global în 2018, potrivit unui studiu prezentat în cadrul întâlnirii anuale a Societății Geologilor din America, ce a avut loc la Seattle, informează forbes.com.

  • Forbes. Ce fenomen va conduce la creșterea numărului seismelor de mare intensitate în 2018

Geologii americani sunt de părere că numărul seismelor puternice va crește anul viitor din cauza unei încetiniri periodice a mișcării de rotație a Pământului. Rotația Terrei este un fenomen ciclic și ea încetinește periodic cu câteva milisecunde pe an, înainte de a se accelera din nou.

Conexiunea existentă între rotația Pământului și activitatea seismică a fost prezentată în studiul publicat de Roger Bilham, cercetător la Universitatea Colorado din Boulder, și Rebecca Bendick, profesor la Universitatea Montana din Missoula. 

Cercetătorii americani au analizat fiecare cutremur de pământ cu magnitudinea de peste 7 grade, produs după anul 1900. Ei au căutat să identifice tipare și tendințe asociate producerii unor seisme de mare intensitate. În acest fel, oamenii de știință au remarcat faptul că aproximativ la fiecare 32 de ani se produce o creștere a numărului de cutremure majore la scară globală.

Pentru a putea ajunge la cauza principală a creșterii ciclice a numărului de seisme, cercetătorii au comparat mai multe baze de date istorice și au descoperit că există doar o singură corelație puternică între ele — încetinirea mișcării de rotație a Pământului.

Ei au descoperit că la aproximativ 25-30 de ani, mișcarea de rotație a Pământului încetinește, iar această încetinire se produce exact înainte ca numărul seismelor să înceapă să crească pe plan global.

Încetinirea rotației Pământului durează de cinci ani. 2017 a fost al patrulea an consecutiv în care mișcarea de rotație a Terrei a încetinit. Acesta este motivul pentru care autorii studiului sunt de părere că în 2018 se vor produce și mai multe cutremure, întrucât acela va fi ultimul an — din seria de cinci ani — asociat încetinirii mișcării de rotație.

Ce determină încetinirea mișcării de rotație a Pământului? Deși cercetătorii nu sunt deocamdată siguri în privința mecanismelor care determină această variație, există totuși câteva ipoteze ce au fost formulate în cadrul comunității științifice.

Una dintre ipoteze vizează nucleul extern al Terrei, un strat de metal lichid al planetei noastre care circulă sub mantaua inferioară solidă a Pământului. Uneori, nucleul extern rămâne "lipit" de mantaua inferioară, cauzând o întrerupere a circulației sale. Acest fapt ar putea să influențeze câmpul magnetic al Terrei și să producă o încetinire a rotației Pământului.

Deocamdată, datele arată doar o corelație puternică între cele două fenomene, fără să poată demonstra însă o legătură directă, de cauzalitate.

În pofida acestui aspect, tendințele din ultimul secol sugerează că 2018 va fi un an neobișnuit de activ din punct de vedere seismic. De obicei, pe Terra se produc între 15 și 20 de seisme majore (peste 7 grade) pe an. În timpul celui de-al cincilea an de rotație încetinită a Terrei, numărul seismelor de mare intensitate a fost, în medie, cuprins între 25 și 30.

De asemenea, este foarte dificil de identificat regiunea de pe Terra în care urmează să se producă un seism major. Potrivit profesorului Roger Bilham, cele mai multe cutremure puternice asociate cu modificări ale duratei zilei par să se producă în apropiere de ecuator. Aproximativ 1 miliard de oameni locuiesc în regiunile ecuatoriale și tropicale de pe Terra.

Locurile în care s-au produs cele mai puternice cutremure, începând cu 1900

 

SHARE