Robotul umanoid Sophia a prezis ce națională va câștiga Cupa Mondială de Fotbal - video

11 Iul 2018

Sophia a participat la începutul săptămânii la o conferință de tehnologie în Hong Kong alături de creatorii săi, acolo unde, la insistențele publicului, a făcut o predicție despre ce echipă națională va deveni învingătoare la Cupa Mondială de Fotbal din Rusia.

  • Robotul umanoid Sophia a prezis ce națională va câștiga Cupa Mondială de Fotbal - video

Întrebată în timpul unei conferințe de presă cine va câștiga marea finală de duminică, 15 iulie, Sophia a indicat naționala Franței.

Plină de umor, așa cum programatorii ei au stabilit să-și cucerească publicul, Sophia a răspuns inițial că habar n-are ce echipe joacă, fiind completată de echipa sa, care a ținut să precizeze că nu este un mare fan al sporturilor.

Reporterul o ajută și îi oferă două variante: ”Franța sau Anglia?”. După câteva momente de cugetare, Sophia a răspuns simplu: ”Franța”.

Răspunsul Sophiei a fost dat înainte ca naționala Franței să se califice în marea finală, după un meci cu Belgia, unde a câștigat, marți seară, cu scorul de 1 - 0. 

SHARE