National Geographic. Pentru prima dată, cercetătorii au datat cu precizie vârsta mormântului lui Isus - video

29 Noi 2017

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a suferit, de-a lungul secolelor, numeroase agresiuni, incendii și cutremure fiind distrusă complet în 1009 și reconstruită de mai multe ori, oamenii de știință punându-și, firesc, întrebarea dacă locul, identificat de o delegație a bisericii în urmă cu 1.700 de ani, este cu adevărat locul în care a fost îngropat Isus.

  • National Geographic. Pentru prima dată, cercetătorii au datat cu precizie vârsta mormântului lui Isus - video

În octombrie 2016, mormântul a fost deschis de o echipă de cercetători, pentru prima oară în ultimele secole.

Rezultatele acestor cercetări demonstrează că mormântul datează din anul 345, structura fiind mult mai veche decât o considerau unii experți, această nouă descoperire fiind considerată o altă dovadă a faptului că este locul în care Isus Hristos a fost îngropat cu adevărat, informează National Geographic.

Conform izvoarelor istorice, mormântul a fost descoperit de romani și consacrat în jurul anului 326. Mai precis, mama împăratului roman Constantin, împărăteasa Elena, a identificat în anul 325 locul unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus și a găsit mai multe relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început, un an mai târziu, zidirea primei biserici în acest loc.

Testele efectuate pe mortarul prelevat dintre suprafața de calcar a mormântului și placa de marmură ce-l acoperă l-au datat a fi fost produs în jurul anului 345.

Rezultatul noilor teste efectuate, citate de NatGeo, confirmă deci că prima biserică ridicată în acel loc în perioada Romei Antice, a încastrat peștera de calcar, în care se presupune că a fost îngropat Isus.

SHARE