Nelu Dumitrescu: Minculescu își bate joc de mâna care l-a crescut și primit înapoi în Iris

12 Oct 2017

Stabilit în Suedia din 1990, Nuțu Olteanu s-a reîntros în țară pentru a da o mână de ajutor în relansarea Iris, trupă la crearea căreia a fost părtaș în urmă cu 40 de ani.

  • Nelu Dumitrescu: Minculescu își bate joc de mâna care l-a crescut și primit înapoi în Iris

Olteanu glumește pe seama situației la care s-a ajuns - Iris concertând în același timp, în două locuri diferite, și nu-și ascunde dezamăgirea că Minculescu discreditează istoria trupei în care s-a făcut cunoscut și pe care a trădat-o de mai multe ori

”Dacă Minculescu o sa continue să scrie pe afișele lui Iris 4 Ever, am să-l conving pe Nelu ca noi să ne numim Cristi Minculescu Never”. Cristi a fost cel mai longeviv solist Iris și de aici publicul îl asociază cu Iris, însă solist a fost și Dan Bittman, cum au mai fost și alții. Minculescu nu a fost membru fondator al trupei, el a venit pe covorul roșu si nu are drepturi asupura numelui Iris”, spune Nuțu Olteanu.

”Cu toate că sunt plecat din țară de mai bine de 27 de ani, am rămas în relații bune cu foștii mei colegi, atât de la Iris cât si cei de la Holograf și am colaborat ori de câte ori a fost solicitat. Ultimul concert a fost cel de la Arenele Romane, din vară, unde am cântat cu Holograf. Atunci am aflat că Minculescu părăsește din nou Iris și de data asta îi ia cu el pe Valter și pe Doru.

Noua formulă Iris arată foarte bine, iar atmosfera din sala de repetiții este creativă și degajată. Mulțumită lui Nelu, lucrurile se desfășoară cu o seriozitate rar întâlnită la alte grupuri, seriozitate care mie îmi da o stare de bine”,  a spus, încântat, Olteanu.

Despre faptul că Minculescu se folosește abuziv de numele Iris, Nelu Dumitrescu, proprietarul de drept al brandului, a declarat pentru libertatea.ro că solistul va fi acționat în instanță.

”Minculescu încearcă să creeze confuzie în piață și își bate joc de mâna care l-a crescut și primit înapoi în Iris. Nu e corect ce face cu numele uneia din cele mai longevive și apreciate trupe rock românești. Si asta se va vedea și în decizia instanței”, a spus Nelu Dumitrescu.

”Cristi ba pleca, ba se întorcea în trupă, lăsând loc altor soliști, printre care Sanda Lăcătuş (care avea doar 15 ani pe atunci). Un alt solist în trecere pe la lris a fost si cel care avea să devină unul dintre cei mai mari soliști români, Dan Bittman. Obosit de instabilitatea grupului, am luat hotărârea să cânt cu Holograf”, a mărturisit Nuţu Olteanu.

SHARE