Ce se da de pomana de Sfintii Mihail si Gavriil. Toti credinciosii trebuie sa faca asta AZI

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Această sărbătoare este marcată de tradiția împărțirii de pomeni pentru a aduce alinare sufletelor celor trecuți la cele veșnice.
Potrivit tradiției populare, în ziua sărbătorii sau în ajunul acesteia, se fac pomeniri pentru cei adormiți. Se împart ofrande precum colivă, colaci și vin, cunoscute sub denumirea de „Moșii de Arhangheli”. Obiceiul este considerat cu atât mai important pentru credincioșii care își serbează onomastica în această zi.
Un alt obicei răspândit este aprinderea unei lumânări în biserică, în ziua de 8 noiembrie. Se crede că această lumânare asigură „lumina de veci” și este călăuzitoare pe lumea cealaltă. În credința populară, aceste lumânări sunt considerate adevărate talismane norocoase, care „țin de lumină” sufletului în viața de apoi.
De asemenea, o parte dintre credincioși îi pomenesc în mod special pe cei adormiți care au purtat numele Sfinților Mihail și Gavriil. Pentru aceștia, se aduc la biserică ofrande suplimentare, precum colivă și colaci.
„Sfintilor Arhangheli, care fara de trup slujiti Ziditorului lumii cu credinta si tarie, rugati-va pentru noi si cereti de la Domnul Dumnezeul nostru puterea sa stam in fata vrajmasilor neclintiti si nebiruiti, in numele adevaratei credinte a Adevaratului nostru imparat ceresc.
Cu sabie de foc distrugeti pe cei rai care niciodata nu precupetesc a ne vatama trupul si sufletul nostru, care ne urgisesc in numele Satanei, intunecatul stapan al lumii celei de jos. Si faceti ca lumina Dumnezeiasca sa se reverse asupra noastra si sa ne lumineze calea si sufletul si acum si-n vecii vecilor, de-a pururea. Amin!”

