3dots.ro

Se dau 575 de lei în plus la pensie în decembrie. Care este singura condiție de îndeplinit

Se dau 575 de lei în plus la pensie în decembrie. Care este singura condiție de îndeplinit

 

O parte dintre pensionarii din România va beneficia de ajutoare financiare în luna decembrie 2025, suma totală putând ajunge la 575 de lei pentru anumite categorii de persoane vulnerabile. Sprijinul este acordat pentru a compensa neindexarea pensiilor și pentru a susține puterea de cumpărare în perioada sărbătorilor de iarnă, scrie Gândul. Astfel, aproximativ 2,75 de milioane de seniori cu venituri lunare de până la 2.574 de lei vor primi a doua tranșă, în valoare de 400 de lei, din ajutorul total de 800 de lei pe anul în curs.

 

Anunțul a fost confirmat de ministrul Muncii, Florin Manole, care a precizat că fondurile necesare sunt prevăzute în buget. Banii vor ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă.

„Fondurile sunt prevăzute în buget și vor ajunge la cei mai afectați în această perioadă. Știm că nu rezolvă toate dificultățile de zi cu zi, dar oferă un sprijin real înainte de iarnă. Este o măsură de protecție socială pe care am menținut-o și care va fi utilă”, a transmis ministrul, conform sursei citate.

Plata acestui ajutor de 400 de lei se va face fie prin Poșta Română, odată cu pensia de la începutul lunii, fie direct pe card, în data de 12 decembrie. Aproximativ 2 milioane de pensionari, ale căror venituri depășesc pragul de 2.574 de lei, nu sunt eligibili pentru acest sprijin.

În plus față de acest ajutor, în luna decembrie 2025 va fi virată și a doua tranșă, de 125 de lei, pe cardurile de alimente, după cum a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Data exactă a transferului nu a fost comunicată momentan.

 

Beneficiarii programului de carduri pentru alimente sunt pensionarii cu vârsta de cel puțin 65 de ani care primesc indemnizația socială, copiii și adulții cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri lunare sub 2.000 de lei, precum și familiile sau persoanele singure care primesc venitul minim de incluziune.

 

Un al treilea tip de ajutor constă în vouchere de 50 de lei pe lună pentru plata facturilor la energie. Acestea se acordă doar la cerere persoanelor singure cu venituri de până la 1.950 de lei și celor din gospodării cu mai mulți membri, unde venitul pe membru este de maximum 1.780 de lei.

În ceea ce privește plata pensiilor în luna decembrie, calendarul este afectat de ziua liberă de 1 Decembrie. Astfel, cei 2,3 milioane de pensionari care încasează banii prin Poșta Română îi vor primi începând cu data de 2 decembrie 2025. Pentru ceilalți 2,5 milioane de seniori care primesc pensia pe card, viramentul se va face în data de 12 decembrie.

Powered by VA Labs