Tragedie fără margini în sportul românesc! Marea campioană a murit la doar 58 de ani. Toată țara e în lacrimi

Sportul românesc primește o veste tristă după decesul Tudoriței Chidu, una dintre cele mai apreciate atlete ale anilor ’90. Fosta sportivă a încetat din viață la vârsta de 58 de ani, lăsând în urmă o carieră de succes în proba de 1.500 de metri, conform informațiilor publicate de Unica.
Cea mai importantă performanță a carierei sale a fost obținută în anul 1991, atunci când Tudorița Chidu a urcat pe treapta a treia a podiumului la Campionatul Mondial de la Sevilla, adjudecându-și medalia de bronz. De-a lungul anilor, ea a mai obținut un loc 7 la Mondialele din 1989 și un loc 4 la Campionatele Europene din 1992, reprezentând România cu succes la cel mai înalt nivel internațional.
După ce s-a retras din activitatea competițională, fosta atletă și-a continuat drumul în sport din postura de antrenoare. În ultimii trei ani, aceasta a lucrat în cadrul CSM Unirea Slobozia, unde s-a ocupat de formarea unei noi generații de atleți, reușind să pună bazele unei grupe promițătoare de copii și juniori. Cei care au cunoscut-o o descriu ca fiind un profesionist desăvârșit, recunoscută pentru optimismul și căldura sa.
Anunțul dispariției sale a fost făcut de reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia, care au transmis un mesaj de omagiu prin intermediul rețelelor de socializare. Aceștia au subliniat moștenirea lăsată de Tudorița Chidu atât pe pistă, cât și în educația tinerilor sportivi din județul Ialomița.
„A plecat dintre noi o sportivă emblematică a județului Ialomița și o mare atletă a României. Tudorița Chidu va rămâne în amintirea noastră prin profesionalismul, optimismul și căldura zâmbetului pe care știa atât de bine să le răspândească în jurul ei. Ne vom aminti cu drag de medalia de bronz cucerită de Tudorița Chidu, în 1991, la Campiomatul Mondial de atletism de la Sevilla, dar și de celelalte performanțe obținute de-a lungul carierei”, au transmis reprezentanții clubului din Slobozia.
Mesajul oficial al instituției evidențiază și implicarea ei afectivă în ultimii ani de activitate didactică: „Ulterior, Tudorița Chidu s-a dedicat, cu dragoste și energie, carierei didactice. În ultimii 3 ani a fost antrenoarea secției de atletism de la Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia, unde a pus bazele unei talentate grupe de copii și juniori. Condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să o aibă in pază”.

