3dots.ro

Premiile Cesar. «Toți suntem goi acum. Copiii mei pot merge la Zara, dar nu la teatru» – video

Premiile Cesar. «Toți suntem goi acum. Copiii mei pot merge la Zara, dar nu la teatru» – video

Actriţa Corinne Masiero, în vârstă de 57 de ani, a luat fața tuturor la gala premiilor Cesar, unde, într-o formă de protest extrem, s-a dezbrăcat pe scenă, având inscripţionat pe piele mesajele: "Fără cultură, fără viitor" şi "Dă-ne arta înapoi, Jean", referire la premierul francez Jean Castex.

Masiero a urcat pe scena galei pentru a înmâna Premiul Cesar pentru costume, purtând un costum de măgar, pe care l-a dat ulterior jos.

"Toţi suntem goi acum", a spus actrița, referindu-se la faptul că teatrele şi cinematografele din Franţa sunt închise.

"Copiii mei pot merge la Zara, dar nu la cinematograf. Este de neînţeles", a declarat Stéphane Demoustier, care a primit premiul Cesar pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru "La fille au bracelet".

Marele câştigător al galei a fost filmul "Adieu les Cons", regizat de Albert Dupontel, care a primit şapte trofee, între care şi cel pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun actor în rol secundar, Nicolas Marié.

Laure Calamy a fost numită cea mai bună actriţă pentru rolul din "Antoinette dans les Cévennes", iar cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Sami Bouajila pentru "Un fils".

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar i-a fost decernat belgiencei Emilie Dequenne pentru rolul din filmul «Les choses qu’on dit, les choses qu’on fait».

Powered by VA Labs