O telegondolă s-a DESPRINS și s-a PRĂBUȘIT, iar starea singurei persoane dinăuntru este…

O tragedie a avut loc în stațiunea montană Engelberg-Titlis din centrul Elveției, unde o femeie în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața după ce o telegondolă s-a desprins de pe sistemul de prindere. Potrivit autorităților locale, citate de romaniatv.net, condițiile meteorologice nefavorabile au provocat desprinderea cabinei, care s-a răsturnat de mai multe ori pe versantul muntelui în timpul căderii.
Victima, care locuia în regiunea respectivă, era singura persoană aflată în telegondolă în momentul producerii accidentului. Decesul a fost confirmat oficial de către poliția cantonală din Nidwalden în cadrul unei conferințe de presă.
„În momentul accidentului, la bord se afla o singură persoană. Aceasta a decedat din cauza rănilor suferite”, a declarat oficialul poliției Senad Sakic, conform informațiilor furnizate de sursa citată.
Instalația implicată în incident este operată de Titlis Xpress Trübsee-Stand și a fost inaugurată în anul 2015. Deși o astfel de cabină are o capacitate de opt pasageri, la momentul respectiv nu mai existau alte victime. Totuși, evenimentul a provocat blocarea întregului sistem, fiind necesară evacuarea a aproximativ 100 – 200 de turiști care au rămas blocați în alte 40 de telegondole aflate pe traseu.
Engelberg-Titlis este considerată cea mai mare stațiune de schi din centrul Elveției. Aceasta pune la dispoziția pasionaților de sporturi de iarnă aproximativ 82 de kilometri de pârtii amenajate, situate la altitudini cuprinse între 1.000 și 3.000 de metri.
Astfel de evenimente tragice sunt considerate extrem de rare în Elveția. Cel mai grav incident care a implicat o astfel de instalație pe cablu a avut loc la data de 12 iulie 1972. În acel moment, cablul de tracțiune al unei telecabine dintre Betten și Bettmeralp s-a rupt, provocând prăbușirea cabinei în vale și decesul a 13 persoane.

