MESERIA neștiută a lui Nea Mărin: Din ce făcea BANI pentru a-și…

Marin Barbu, cunoscut publicului sub numele de Nea Mărin, coregraful emisiunii „Poftiți pe la noi”, ascunde în spatele imaginii sale de la televiziune o poveste de viață marcată de eforturi constante și devotament față de familie. Originar din satul Conțești, județul Teleorman, acesta și-a început parcursul artistic la o vârstă fragedă, devenind la doar 15 ani coregraf al Ansamblului Faur din București. De-a lungul anilor, a obținut numeroase distincții cu grupul „Călușarii din Conțești”, absolvind totodată cursurile Școlii Populare de Artă.
Deși astăzi este o figură emblematică a dansului popular, începuturile sale în Capitală au fost marcate de dificultăți materiale, Marin Barbu fiind nevoit să muncească din greu încă din anii ’70 pentru a se putea întreține. Trecerea la economia de piață după Revoluția din 1989 a reprezentat un alt moment critic pentru cariera sa, forțându-l să se reorienteze profesional pentru a-și susține cele două fiice, Dana și Larisa.
Într-un interviu acordat pentru România TV, artistul a rememorat perioada în care a lucrat ca șofer de taxi. „Am avut momente foarte grele. Înainte de Revoluție, eram prim-solist, dansam la toate cârciumele. Aveam spectacol de la 18:30 până la 20:30 și la 21:30 eram la Pescărușul. A doua zi aveam spectacol la bulevard. Am dus-o așa vreo 10 ani. La Revoluție, când eram obișnuit să am atâta activitate, să vină și 23 august… M-am trezit cu doi copii, unul de 2 ani, Larisa, și cealaltă de 8 ani, fără serviciu. S-a terminat totul. Știi ce am făcut? Taximetrie. Un an am fost taximetrist”, a explicat Nea Mărin, adăugând că din 1992 a reluat turneele și cursurile internaționale de dans popular în țări precum Franța, Olanda sau Japonia.
Pe plan personal, Marin Barbu trăiește o poveste de dragoste de peste 50 de ani alături de soția sa, Mărioara, pe care a cunoscut-o în localitatea natală după terminarea clasei a noua. Cei doi s-au căsătorit ulterior în București, având o nuntă tradițională la care au participat 400 de persoane. Coregraful subliniază importanța respectului în cuplu, menționând că mentalitatea tradițională i-a oferit stabilitate în căsnicie.
„Pe 5 aprilie împlinesc 68 de ani, chiar de Florii. Gândiți-vă că mentalitatea de atunci și tradiția în care am crescut ne-au ajutat să avem o căsnicie frumoasă. Așa ne spuneau ai noștri: „Deschide bine ochii, că e pe viață. Când ai jurat în fața lui Dumnezeu, trebuie să fie până la moarte. Noi am trecut prin multe”, a declarat coregraful pentru sursa citată. Acesta a mai adăugat că, în ciuda perioadelor de „sărăcie lucie”, iubirea și respectul i-au ținut împreună, familia extinzându-se astăzi cu patru nepoți.
Recent, Nea Mărin a parcurs procedurile legale pentru pensionare, însă apropiații săi susțin că spiritul său activ îl va menține în continuare implicat în proiectele profesionale. Nepotul acestuia, Alex Leonte, a oferit detalii despre această nouă etapă din viața unchiului său, subliniind rigoarea care îl caracterizează pe acesta în tot ceea ce face.
„El iese la pensie, teoretic. Practic, niciodată nu o să iasă. Într-adevăr, a făcut vârsta de pensionare, vedem mai departe ce are de făcut. Dosarul l-a depus, deci iese la pensie, e OK. E blând cu concurenții. Unchiul meu e perfecționist, în general. Fiind Berbec, nu există să nu facă totul să fie ață atunci când avea un spectacol”, a precizat Alex Leonte.

