REPROȘURI DURE între concurenți, iar numele celui care părăsește astăzi emisiunea este…

Ediția de duminică, 26 aprilie, a emisiunii „Casa Iubirii” aduce în prim-plan conflicte neașteptate și momente de incertitudine pentru concurenți. Daniela a lansat acuzații dure la adresa Luciei, reproșându-i lipsa de susținere în momentele dificile, în timp ce Georges își exprimă temerile cu privire la relația sa cu Andra.
Conflict deschis între Daniela și Lucia
Potrivit informațiilor furnizate de Kanal D, atmosfera din casă a devenit tensionată după ce Daniela i-a reproșat Luciei că nu i-a oferit sprijin moral atunci când a avut nevoie.
Daniela s-a arătat vizibil afectată de atitudinea colegei sale, declarând: „Când un om plânge, tu ar trebui să fii acolo lângă el, să îl ajuți să se liniștească, nu să pui sare pe rană. Singurele persoane care au fost lângă mine au fost Jaqueline, Andra…fetele.”
De cealaltă parte, Lucia a susținut că i-a fost alături atât în timpul filmărilor, cât și în afara lor. Dialogul a continuat cu o replică tăioasă a Danielei:
- Lucia: „Unde au fost, în emisiune?”
- Daniela: „Da, în emisiune. Veneau lângă mine și stăteau așa pur și simplu.”
Daniela a insistat asupra faptului că Lucia ar fi contribuit la starea sa negativă, afirmând că aceasta „venea mereu să pună sare pe rană.” În apărarea Luciei a intervenit Diana, care a explicat că stilul acesteia este unul direct, nu neapărat rău intenționat.
„Ea nu o face cu rău, dar este foarte directă. Pentru că și eu când plângeam din cauza lui Robert ea îmi spunea „Robert nu te place și nu te-a plăcut niciodată, înțelege odată!””, a punctat Diana, citând din experiența proprie.
Tensiunea a atins cote maxime când Daniela a sugerat că Lucia ar fi avut interese ascunse în prietenia lor, fapt ce a atras un răspuns ironic din partea acesteia: „Deci o altă părere pe care eu nu o știam care este în capul ei. Deci eu sunt cumva bine văzută datorită ție. Mulțumesc Daniela.”
Incertitudini în relația dintre Georges și Andra
Un alt punct sensibil al ediției de duminică îl reprezintă relația dintre Georges și Andra. Georges și-a manifestat nemulțumirea, simțind că partenera sa nu îi acordă respectul cuvenit.
„Sincer, am impresia că mă vede ca un pămpălău”, a mărturisit concurentul. Opinia sa a fost susținută și de Robert, care a adăugat: „Mi se pare că și-a căutat aici cele mai mici lucruri ca să scape de el, să îl arunce.”
Iosif a intervenit și el în discuție, declarând: „Eu să cred că mă crede o femeie pămpălău, mă duc acasă ca să nu mă trimită ea.”
Eliminări în ediția de duminică
Pe lângă conflictele interne, duminică este și ziua în care se decide soarta unor concurenți în competiție. Andreea Mantea, prezentatoarea show-ului, a anunțat numele celor care se află pe lista de eliminare:
- Georges
- Theodora
- Diana
Rămâne de văzut cine va părăsi emisiunea și cum se vor recalibra alianțele în ediția difuzată pe 26 aprilie, la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D.

