Tatăl fetei dispărute în urmă cu 20 ani: Oare, în şcoala militară îi învaţă să spună, când ţi-a dispărut copilul, «E-n călduri, vine peste 3-4 zile cu un iubit»

Mihaiela Geanina Geneş avea 19 ani în 1999, când a dispărut de acasă, din Caracal. Ea se află şi astăzi pe lista de persoane căutate publicată de Poliţia Română.
Tatăl Geaninei, Nelu Geneș, este din acel moment în luptă cu sistemul judiciar din România, căruia i-a furnizat informații despre faptul că fiica sa a fost răpită, cu complicitatea unui bărbat pe care-l cunoștea. Fata ar fi fost ţinută câteva zile în România, localitatea Vişina, din judeţul Olt, iar după cinci zile a fost trecută graniţa.
Nelu Geneş, într-o intervenţie în direct la Antena 3, a declarat că a decis să sprijine familiile aflate în situaţii similare, după ce pentru fiica lui autorităţile nu au făcut nimic, iar familia Luizei Melencu a beneficiat de sprijinul său în redactarea scrisorii deschise adresate fostului ministru de Interne, Carmen Dan, şi preşedintelui României.
Legat de cazul dispariţiei Luizei Melencu, Nelu Geneş a făcut o acuzaţie extremă, declarând că bunicul fetei a fost supus probei cu detectorul de minciuni, fapt confirmat, tot prin declaraţii date jurnaliştilor chiar şi de mama fetei.
”De două luni şi ceva am ţinut legătura cu familia Luizei Melecu. Scrisoare deschisă către fosta ministră Carmen Dan, către preşedintele ţării – au milioane de vizualizări, numai la urechile lor n-au ajuns – sunt scrise de mâna mea, aşa cum am ştiut eu, cum m-am priceput. Niciun răspuns, niciun răspuns. (…)
Bunicul fetei a fost acuzat, dus la detector de minciuni, ceea ce vă spun acum se poate confirma. A fost dus la Târgu-Jiu, pus la detectorul de minciuni şi spune că ascunde ceva. Nemernicilor, cum puteţi spune voi că acest bunic şi-a omorât sau şi-a răpit nepoata!“, a spus Geneş.
Despre propria experienţă, Nelu Geneş a vorbit destul de puţin, declarând că după ani de luptă cu un sistem care n-a valorificat în niciun fel informaţiile pe care spune că i le-ar fi pus la dispoziție, a decis să plece în străinătate,
”În noaptea asta nu ştiu cum voi ajunge în România, nu ştiu dacă mă simt în stare să mai conduc, dar în noaptea asta plec. (…) Credeţi că întâmplător am ales calea pribegiei? N-am vrut să devin criminal în ţara mea, nu am vrut să-l omor pe cel care mi-a răpit copilul.
M-am dus şi m-am angajat în presă, doamnă, ca şofer, ca orice, numai să rezolv problema fiicei mele. Unde mă duceam cu jurnalişti de investigaţii, cu tot, m-au ajutat oamenii, n-am găsit uşi deschise. Auzeau de cazul ”Mihaela Geanina Genes“, toate uşile mi se-nchideau. De ce, doamnă? Acum să vină să-mi dea şi mie un răspuns. Să spună orice, orice să spună. (…)
15 nopţi la rând am visat-o, 15 nopţi cu strigăte de ajutor, s-o scap din mâinile lor. Gândiţi-vă dumneavoastră, cum e posibil? Plăteam cercetări pe cont propriu cu informaţii adevărate şi mai puţin adevărate. A fost ţinută în comuna Vişina cinci zile, până când a fost trecută frontiera în Bulgaria.
Cine credeţi că s-a ocupat de caz? Poliţistul de la crimă organizată din Slatina, care locuia în comuna Vişina. Nu vă spune nimic? Am rămas orb de praful pe care mi l-au aruncat aceşti nemernici în ochi. Gândiţi-vă, cine ne aduce nouă fetele înapoi, cine ne aduce nouă copiii?
Oare, în şcoala militară îi învaţă să spună, atunci când vii să spui că ţi-a dispărut copilul, «E-n călduri, vine peste 3-4 zile cu un iubit». E posibil aşa ceva?! La durerea mea să primesc aşa un răspuns! Acelaşi răspuns gândiţi-vă că l-au primit şi ceilalţi părinţi“, a mai spus tatăl fetei dispărute pe 20 iulie 1999.

