Veste CUMPLITĂ despre un îndrăgit ACTOR care s-a prăbușit în timp ce…

Lumea artistică din România este în doliu după moartea fulgerătoare a actorului Ioan Isaiu, la vârsta de 56 de ani. Artistul, cunoscut pentru rolurile sale memorabile din teatru și televiziune, s-a stins din viață în mod neașteptat, lăsând în urmă o comunitate șocată, în condițiile în care nu era cunoscut cu probleme de sănătate și era implicat în numeroase proiecte profesionale.
Tragedia s-a produs în București, unde Ioan Isaiu se afla pentru filmările unui nou proiect artistic. Potrivit primelor informații, acestuia i s-a făcut rău chiar pe platou. Deși martorii au alertat imediat echipele de intervenție, iar medicii sosiți la fața locului au depus eforturi considerabile pentru a-l resuscita, actorul nu a mai putut fi salvat. Datele preliminare indică faptul că acesta ar fi suferit un infarct.
Vestea decesului a fost confirmată de Dan Chiorean, actor la Teatrul Național Cluj-Napoca și prieten apropiat al artistului. Acesta s-a declarat devastat de pierderea colegului său, alături de care a împărțit scena timp de aproape trei decenii.
„Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând. Am povestit cu el, eram prieteni de aproape 30 de ani. E cumplit”, a declarat Dan Chiorean.
Ultimul mesaj public al lui Ioan Isaiu
Cu doar trei zile înainte de a se stinge din viață, Ioan Isaiu publicase un mesaj pe rețelele de socializare, în care făcea referire la actualitatea politică, după ce Guvernul Bolojan a picat în urma unei moțiuni depuse de AUR și PSD.
„Asistăm acum la bucuria nebunilor. Urmează o injecție pentru calmare. Când se vor trezi din această isterie a neîmplinirii, pesedeii vor vedea că sunt singuri sau că sunt nevoiți să îl ia în brațe pe Simion și să îl pupe pe gură. Succes și trăiri intense… dar noi cu ce suntem de vină?”, a scris actorul pe internet.
Reacții din partea colegilor și prietenilor
Dispariția prematură a lui Ioan Isaiu a generat un val de mesaje de condoleanțe din partea colegilor de breaslă, care au evidențiat talentul și bunătatea acestuia.
Dan Negru a subliniat impactul pe care actorul l-a avut asupra televiziunii, declarând pentru Click!: „Îmi pare rău să aud asta. Mă leagă de Ioan anii de glorie ai televiziunii, când telenovelele românești aveau public, audiență și farmec. Carismei lui, televiziunile românești din acei ani îi datorează mult”.
Ioana Ginghină, care a lucrat cu el la diverse producții, a transmis un mesaj emoționant pentru wowbiz.ro: „Ioan a fost un om extraordinar și un coleg cu care am avut onoarea să lucrez în multe proiecte, dar mai ales într-o perioadă, la proiectul „Îngeri pierduți”, când am avut mai mult de filmat împreună. Era un om cald, bun și plin de viață, un actor deștept cu care am lucrat foarte bine. Tocmai de aceea, vestea plecării lui atât de devreme este un mare șoc”.
Diana Dumitrescu s-a declarat, de asemenea, în stare de șoc: „Sunt pur și simplu în stare de șoc. Nu îmi vine să cred. Condoleanțe familiei! A fost un om extraordinar, un om tare bun și blând, un tip cu care m-am înțeles și am lucrat ani de zile. Un tip foarte înțelegător și foarte glumeț. Un actor extrem de talentat. Îmi pare rău! Nu îmi găsesc cuvintele!”.
Anemona Niculescu, partenera sa din serialul „Secretul Mariei”, a publicat un mesaj de adio: „Drum lin, Ioan… Am construit împreună un proiect mare, greu și frumos – Secretul Mariei. Timpul trece, dar anumite etape și oameni rămân parte din povestea noastră. Plouă astăzi. Odihnește-te în pace!”.
Nicoleta Luciu a evocat, la rândul ei, amintirea colegului său: „Doamne, nu imi vine sa cred ca a murit. Era un om foarte bun, un coleg special. Am jucat în seriale împreună si, acum, cand am auzit această veste tristă, nu stiu ce să mai spun, îmi este foarte greu să vorbesc despre el la trecut. Vreau sa transmit sincere condoleanțe familiei si multă putere să treacă peste durere, desi este foarte greu. Dumnezeu sa îl odihnească în pace”.
Vloggerul Mircea Bravo, care a colaborat recent cu actorul, a adăugat: „Azi e o zi tristă pentru noi. Am pierdut un actor minunat. Mulțumim Ioan Isaiu pentru profesionalism, răbdare și sfaturi extraordinare! Ne e greu să acceptăm cum acum câteva zile împărțeam platoul de filmare, iar acum nu mai ești printre noi. Drum lin!”.
Mărturia Medanei Oprea: „El a fost omul care m-a sfătuit să nu aleg actoria”
Medana Oprea a povestit cum Ioan Isaiu i-a influențat decisiv parcursul în viață, oferindu-i un sfat care a redirecționat-o către lumea afacerilor.
„El a fost omul care m-a sfătuit să nu aleg actoria şi să merg spre un alt domeniu, mai stabil financiar. I-am ascultat sfatul și am intrat în domeniul afacerilor. Astăzi însă, vestea dispariției lui m-a cutremurat și mi-a provocat o durere imensă. Încă nu îmi pot reveni din şoc. Era un munte de talent, un om care trăia scena cu o intensitate rară. Am fost prezentă la multe dintre spectacolele lui și de fiecare dată reuşea să lase în urmă emoție, admirație și respect”, a relatat soția lui Alin Oprea.
„Nu voi uita niciodată o afirmație a lui, făcută într-o seară şi care mi-a rămas întipărită în suflet: «Tu, dacă apari public, vei fi o revelație pentru toată lumea. Tu vei atrage oamenii ca la sfintele moaște.» Poate că atunci am zâmbit auzind aceste cuvinte, însă astăzi le privesc ca pe o dovadă a felului profund în care ştia să vadă oamenii. Pentru mine, Ioan Isaiu nu va rămâne doar un actor extraordinar, ci şi un om drag sufletului meu, un om care a făcut parte dintr-o etapă importantă a vieții mele”, a mai adăugat aceasta.
Cariera lui Ioan Isaiu
Ioan Isaiu a absolvit în anul 1995 Departamentul de Teatru al Facultății de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, la clasa profesoarei Sorana Coroamă Stanca. Debutul și mare parte din carieră au fost legate de Teatrul Național Cluj-Napoca, unde a jucat între 1995 și 2001, revenind pe această scenă în anul 2017.
De-a lungul anilor, a colaborat cu regizori importanți, precum Gábor Tompa, Victor Ioan Frunză, Tudor Lucanu sau Alexandru Dabija. Printre cele mai recente spectacole în care a putut fi urmărit se numără:
- Pietonul aerului
- Numărul 1 Mondial
- Privește înapoi cu mânie
Actorul a fost o prezență constantă și pe micile ecrane, devenind cunoscut publicului larg prin rolurile din producții precum „Secretul Mariei”, „Aniela”, „Iubire și Onoare” sau „Vocea Inimii”. Pe lângă activitatea de actor, acesta a fost scenarist și prezentator TV, fiind implicat în numeroase proiecte independente, conform publicației Cluj24.
Până în ultimele sale clipe, Ioan Isaiu a rămas dedicat scenei Teatrului Național Cluj-Napoca și proiectelor sale artistice, lăsând un gol imens în comunitatea culturală din România.

