Vremea se schimbă RADICAL, meteorologii au emis un nou cod pentru…

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de vreme severă, vizând instabilitate atmosferică accentuată și precipitații abundente în mai multe regiuni ale țării. În total, 17 județe se află sub incidența unui cod portocaliu, în timp ce restul teritoriului este vizat de alerte de cod galben.
Meteorologii au instituit un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil de joi dimineață până vineri, la ora 10:00.
„În Transilvania, Moldova, Oltenia, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Munteniei și a Maramureșului și în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.”, precizează ANM.
Începând de joi, ora 12:00, și până vineri la ora 10:00, intră în vigoare un cod portocaliu pentru 17 județe, unde fenomenele meteorologice vor fi mai intense.
„În județele Cluj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava și în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și Gorj vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, importante cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 70…90 km/h și izolat grindină de medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 40…60 l/mp și izolat peste 70 l/mp”, menționează ANM.
ANM a emis o nouă alertă de cod galben pentru ziua de vineri, valabilă în intervalul orar 10:00–21:00.
„În Muntenia și Dobrogea vor fi averse însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, potrivit meteorologilor.
Prognoza meteo pentru București
În Capitală, ziua de joi aduce o vreme variabilă, cu înnorări care se vor accentua spre seară și pe parcursul nopții. Sunt prognozate averse, descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, cu cantități de apă estimate între 10 și 20 l/mp. Temperaturile maxime vor oscila între 29 și 31 de grade, în timp ce minimele vor coborî la 15–17 grade.
Vineri, vremea se va răci semnificativ, pe fondul unei instabilități atmosferice accentuate. Cerul va fi temporar noros, cu ploi torențiale și descărcări electrice, iar cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 l/mp. Maxima zilei va fi de 21–22 de grade.
Conform datelor furnizate de ANM, Bucureștiul se află sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică în intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 10:00, urmat de o nouă alertă de același tip valabilă vineri, 12 iunie, între orele 10:00 și 21:00.

