3dots.ro

MODIFICARE radicală pentru alocațiile copiilor: iată cum se vor acorda banii de acum înainte…

MODIFICARE radicală pentru alocațiile copiilor: iată cum se vor acorda banii de acum înainte…

Un proiect legislativ înregistrat la Senat vizează modificarea modului în care sunt acordate alocațiile pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, propunând o restructurare a sumelor primite lunar.

În prezent, cuantumul alocației pentru această categorie de vârstă este de 292 de lei. Inițiativa legislativă urmărește reducerea sumei de bază la 100 de lei, restul de 192 de lei urmând să fie transformați într-o bursă de prezență. La această sumă s-ar adăuga un bonus de 50 de lei, totalul ajungând la aproximativ 350 de lei, însă plata nu ar mai fi automată pentru toți beneficiarii, așa cum se întâmplă în prezent.

Condiționarea alocației de prezența la cursuri

Szabo Odon, vicepreședintele comisiei de învățământ și inițiatorul proiectului, susține că acest mecanism a mai fost utilizat în trecut cu rezultate pozitive. Conform edupedu.ro, acesta a declarat: „A mai fost acest sistem în care alocația era condiționată de prezență la școală și a mers”.

Conform noilor reglementări propuse, alocația de 100 de lei ar rămâne un drept universal pentru copii, în timp ce restul banilor ar fi condiționați de participarea constantă la ore. Pentru a beneficia de acești bani, elevii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • Prezența obligatorie la școală sau grădiniță.
  • Obținerea mediei 10 la purtare sau a calificativului „Foarte Bine”.

În cazul preșcolarilor, bursa ar putea fi acordată chiar și în situația în care există absențe nemotivate, cu condiția ca acestea să nu depășească 5 zile pe lună.

Scopul declarat al acestei măsuri este combaterea abandonului școlar, fenomen care a înregistrat o creștere în ultimii ani.

„Bani în plus nu avem așa că, având în vedere decizia Curții din 2006 și datele care arată o creștere a abandonului școlar după ce copiii nu au mai fost obligați să vină la școală și să primească bani, am propus să împărțim alocația și restul banilor, să îi dăm sub formă de bursă pentru prezență, pentru că legea oricum condiționează bursele de prezență”, a explicat inițiatorul proiectului, citat de edupedu.ro.

Powered by VA Labs